Mesajul lui Vasile Dâncu la moartea lui Ion Iliescu. „În mod paradoxal, a fost el cel care s-a opus capitalismului de cumetrie”
Inapoi

Mesajul lui Vasile Dâncu la moartea lui Ion Iliescu. „În mod paradoxal, a fost el cel care s-a opus capitalismului de cumetrie”

Postat cu 16 ore în urmă

Update cu 16 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu afirmă că, odată cu trecerea în nefiinţă a lui Ion Iliescu, România pierde nu doar un fost preşedinte, ci şi „un simbol puternic al stângii autentice”, punctând că acesta „a avut marele defect de a nu-şi trăda convingerile”, relatează Agerpres. „Un veritabil om de stânga, Iliescu a avut marele defect, într-o societate politică adesea oportunistă, de a nu-şi trăda convingerile. Nu s-a transformat în liber-schimbist, nu a trecut la dreapta şi a rămas fidel valorilor sale fundamentale până la sfârşit. Ion Iliescu a orientat România pe drumul euroatlantic într-o perioadă complicată, în care această alegere era dificilă, dar esenţială. Astăzi, privind spre viitor, ne dăm seama cât de greu ne este să păstrăm această direcţie pe care el a fixat-o într-un moment istoric delicat. Poate că Iliescu nu a fost marele reformator pe care mulţi şi-l doreau, dar a ştiut mereu să echilibreze tendinţele care împingeau politica spre extreme periculoase”, a scris Dîncu, marţi, pe Facebook.În opinia sa, Ion Iliescu a făcut şi greşeli.„A învăţat toleranţa alături de noi, încercând să păstreze o societate românească în care fiecare voce să conteze şi în care respectul pentru minorităţi să devină o valoare fundamentală, indiferent de criteriul care îi face pe oameni diferiţi.A făcut greşeli, la începuturile democraţiei noastre. Nu a avut puterea de a se opune spaimelor şi anxietăţilor unei majorităţi care rămăsese fără "tătuc" şi era îngrozită de libertatea pentru care nu avea proiect. Poate nu a avut puterea să iasă de sub presiunea spiritului timpului, poate a fost el însuşi speriat de vântul schimbării. Poate putea face şi altfel. Vom avea timp să studiem toate aceste neajunsuri ale sale în deceniile viitoare, cu mai mare distanţare şi, poate, cu mai puţină emoţie”, a mai spus europarlamentarul. Potrivit acestuia, Iliescu a fost „un ţap ispăşitor comod” şi "adversarul ideal pentru o dreaptă care încă îşi căuta identitatea ideologică"."Adversarii săi politici de dreapta vor fi mai săraci acum cu o memă, dispare un motiv facil pentru ura lor şi o explicaţie comodă a propriilor eşecuri. În mod paradoxal, a fost tocmai el cel care s-a opus cu fermitate 'capitalismului de cumetrie' pe care noi, cei veniţi după el, l-am creat şi perpetuat. Nu a acceptat niciodată mozaicul ideologic steril sau soluţiile politice care exclud oamenii", a adăugat Vasile Dîncu.Social-democratul afirmă că, pentru dreapta politică, Ion Iliescu va rămâne poate mereu un adversar, dar pentru stânga el trebuie să devină "un reper esenţial, un simbol al solidarităţii cu cei mulţi, al echilibrului şi al responsabilităţii politice autentice".„Moartea sa nu închide o pagină, ci dimpotrivă, semnalează nevoia urgentă de a reconstrui o stângă modernă şi europeană, capabilă să lupte împotriva unei drepte hrăpăreţe şi corupte care a dominat România în multe momente. Prin dispariţia lui Ion Iliescu, suntem obligaţi să ne amintim că solidaritatea reală şi apărarea celor vulnerabili sunt esenţa politicii autentice de stânga şi nu populismele sau electoralismul pe care noi înşine, succesorii săi, le-am practicat adesea. Cu toţii - adversari ori parteneri ai săi - ar trebui, poate, să ne privim în oglindă şi să răspundem sincer la întrebări simple pe care ni le poate pune un şcolar: Ce am făcut noi în cele două decenii de când singurul şi ultimul preşedinte de stânga a ieşit din mandat, după ce România era deja membră NATO şi, în mandatul lui, se încheiaseră toate capitolele de negociere cu UE? Care a fost marele proiect al dreptei care a venit după Iliescu? Sincer vorbind, sunt întrebări şi pentru noi, cei de stânga, care am fost, în aceste două decenii, câţiva ani la putere în diferite combinaţii, singuri sau în coaliţii”, a mai spus Vasile Dîncu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

22:39

Baschet masculin: România, victorie entuziasmantă cu Ungaria în precalificările europene ale FIBA World Cup 2027

Naţionala României a învins miercuri, la Oradea, reprezentativa Ungariei, scor 76-64 (32-32), în al doilea meci din faza a doua a precalificărilor europene ale FIBA World Cup 2027. Este al doilea succes al tricolorilor în grupa E, scrie news.ro. Principalii marcatori ai partidei au fost Măciucă 21 puncte, Popa 11, Tohătan 9, Diculescu 8, Uţă 8, pentru România, respectiv Perl 15, Reuvers 14, Pongo 13, Goloman 10, pentru Ungaria. În
Image Description

22:13

Cât de grav afectează dependențele vindecarea după tratamentele chirurgicale dentare? (P)

Nu doar că deshidratează țesuturile, dar afectează și circulația sângelui, ceea ce înseamnă că oxigenul și nutrienții ajung mai greu în zonele operate. Fumatul adaugă un risc suplimentar: nicotina contractă vasele de sânge, scăzând oxigenarea, iar gudronul și toxinele afectează direct celulele implicate în regenerarea țesuturilor. Puțini pacienți se gândesc că modul în care trăiesc zi de zi poate decide succesul sau eșecul unui tratament dentar. În cabinet, medicul vede
Image Description

21:57

Jose Mourinho a izbucnit în lacrimi după decesul fostului antrenor al echipelor CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş, Jorge Costa: „Face parte din istoria mea”

Portughezul Jose Mourinho, actualul antrenor al echipei turce Fenerbahce Istanbul, l-a amintit marți, cu emoție, pe compatriotul său Jorge Costa, descriindu-l ca fiind un mare căpitan și o piesă esențială în traiectoria sa ca antrenor, după ce a aflat de moartea acestuia la vârsta de 53 de ani, în urma unui stop cardiac, informează EFE, citat de Agerpres.ro. Jorge Costa, fundașul central al echipei FC Porto timp de mai bine
Image Description

19:05

Tinerii din România și Bulgaria au transformat dezbaterea civică și arta stradală în instrumente de educație și implicare comunitară

Proiectul Erasmus+ „Participative debate & green paint – murals of ENGAGE+” (#muralsofENGAGE+) s-a încheiat cu succes după 18 luni de activități educaționale și artistice, în care peste 200 de tineri din România și Bulgaria au învățat să își exprime ideile prin dezbatere civică și picturi murale. Proiectul a demonstrat că arta urbană și educația non-formală pot deveni mijloace eficiente de formare a conștiinței ecologice și democratice în rândul tinerei generații.
Image Description

18:20

Bulgarii se tem de creşterea costului vieţii după adoptarea monedei euro

Aproape 60% dintre bulgari sunt îngrijoraţi de creşterea costului vieţii în urma adoptării monedei euro, scrie agenţia Novinite, citând rezultatele unui sondaj recent Gallup International Balkan, realizat pentru Televiziunea Naţională Bulgară, între 11 şi 23 iulie, cu 800 de participanţi. prin interviuri faţă în faţă, scrie News.ro. Principalul factor care stă la baza acestor îngrijorări este economic – teama că preţurile vor creşte odată ce ţara va trece la euro.
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:19

- Bihor - CSM Oradea se reuneşte în 18 august - Baschetbaliştii vor juca amicale la Oradea şi în Ungaria

Echipa de baschet masculin CSM Oradea va reveni la antrenamente pe 18 august. De astăzi, însă, şi până pe 17 august se vor derula antrenamente de individualizare, dar și elemente de aspect administrativ, precum analize și controale medicale, măsurători. Orădenii şi-au stabilit programul precompetiţional, care cuprinde o serie de jocuri amicale în Ungaria şi la Oradea. Primul joc de verificare este programat pe 2 Septembrie, în deplasare, cu DEAC Debrecen,
Image Description

00:16

- Buzau - Sedii sociale la Poștă pentru firmele cu activitate „de acasă”

Antreprenorii din toată România pot să-și stabilească sediile sociale pentru firme la Poștă, prin serviciul StartPost, lansat recent de companie, program destinat în special startup-urilor și freelancerilor fără activitate la sediu. Serviciul dedicat mediului de afaceri este disponibil începând cu data de 1 august 2025, a precizat Poșta Română într-un comunicat de presă. StartPost este un serviciu conceput pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor aflate la început de drum, startup-urilor, freelancerilor
Image Description

00:15

- Bihor - În cadrul Taberei MASH - Exercițiu salvaspeo în Peștera Meziad

La sfârșitul săptămânii trecute, s-a ținut al doilea exercițiu salvaspeo în Peștera Meziad din cadrul taberei MASH, desfășurată anual în Padiș. Exercițiul a fost organizat de către Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, împreună cu organizația SARTISS. Lungimea traseului ales pentru evacuare a fost de circa 600 metri și a cuprins două sectoare tehnice, echipate cu sisteme salvaspeo, respectiv sectoare orizontale. Pe partea tehnică, evacuarea a fost asigurată de către salvatorii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete