Prof. univ. Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Bucureşti, a explicat pentru News.ro cum anume trebuie să se pună diagnosticul pentru Boala Lyme, în contextul în care, susţine medicul, boala este supradiagnosticată, atât în România, cât şi în alte state. Pe de o parte, există medici care pun diagnosticul greşit şi pe de alta, există pacienţi care cer să fie testaţi pentru boala Lyme, deşi au cu totul alte afecţiuni ale căror simptome pot fi confundate cu cele pe care le dă boala Lyme, aşa cum sunt anumite boli autoimune, notează news.ro. Boala Lyme este o boală care evoluează în trei stadii, spune medicul şi este foarte important ca pacientul să ajungă la medicul infecţionist pentru că există metode foarte clare de diagnostic care trebuie puse în legătură cu istoricul pacientului şi cu manifestările clinice ale bolii. Boala nu este atât de des întâlnită la noi, explică Dr. Florescu, foarte puţine căpuşe fiind infectate cu Borrelia. Redăm integral interviul acordat de specialist News.ro: Boala Lyme este o boală foarte mult supradiagnosticată. Adică se stabileşte un diagnostic de boală Lyme incorect în cazul unor pacienţi care au alte afecţiuni. Din păcate, se întâmplă foarte des şi la noi, şi în restul lumii, ca diagnostic eronat sau chiar indus de către pacient, prin testări repetitive în diverse laboratoare. Boala Lyme este o boală reală, Borrelia este un germene, o spirochetă care se transmite de la animale la om prin intermediul căpuşelor, este o boală vectorială. Nu este o boală foarte rară, dar nu este atât de frecventă cum vor mulţi dintre pacienţi să creadă. Este o boală cu nişte etape foarte clare de evoluţie, cu mijloace terapeutice foarte clare. Supradiagnosticul are o parte şi mai eronată căreia îi zice boală Lyme cronică. Nu există boală Lyme cronică, există cel mult un sindrom post boală Lyme care este limitat ca durată şi care are nişte explicaţii fizio-patologice foarte clare, dar nu este o boală cronică, aşa este prezentată deseori în media. De ce apar erorile de diagnostic? Sunt mai multe categorii, una în care pacienţii nu sunt testaţi corect: testarea în boala Lyme este serologică, există nişte metode foarte clare de diagnostic şi care trebuie întotdeuna coroborate cu istoricul pacientului şi cu aspectul clinic al bolii. Serologic, înseamnă două teste care se efectuează în succesiune, un test serologic pentru anticorpi de tip IgM sau IgG, anticorpi anti borelia ,test de tip Elisa şi dacă rezultatul acestui test este pozitiv, trebuie confirmat printr-un alt test serologic care se cheamă Western blot; acesta este un test mult mai detaliat şi care testează mai multe tipuri de antigene pentru care se caută anticorpi. Un diagnostic corect necesită neapărat coroborarea rezultatelor de laborator cu aspectul clinic şi cu anamneza epidemiologică la pacientul respectiv. Stadiul 1 este cel precoce, imediat după muşcătura de căpuşă, care înseamnă acel eritem migrator şi care apare la câteva zile după muşcătură, dacă acea căpuşă era infectată. Foarte puţine dintre căpuşele din România sunt infectate. Cam 10-15% în zonele cele mai intens parazitate. O căpuşă infectată care stă mai mult de 24/36 de ore ataşată de piele poate transmite infecţia. În stadiul 1 apare o zonă eritematoasă în locul unde a muşcat căpuşa, cu aspect de inel care se tot extinde în pată de ulei; pacientul îşi dă seama de el numai când îl vede, pentru că de obicei nu se însoţeşte de alte simptome. Am avut pacienţi care au avut pe spate sau într-o zonă care nu era foarte vizibilă şi au venit cu el în stadii gigantice, migrase pe tot toracele. Acest eritem migrator poate să treacă şi spontan. Problema e că el ar trebui tratat antibiotic de către un specialist infecţionist. Dacă nu este tratat, poate să dispară şi spontan la un moment dat şi asta înseamnă că s-a trecut de stadiul 1 al bolii, netratat. Cam în 10-15% din cazuri, cei netrataţi antibiotic pot să treacă în stadiul 2 de boală, care înseamnă manifestările sistemice, adică dureri articulare, mialgii, cefalee; in acest stadiu poate să apară şi fenomenul de neuroborelioză, adică afectare de sistem nervos central, cu aspect de meningită, encefalită, mielită, pareză facială sau manifestări cardiace: aritmii, tot felul de probleme cardiace. Dacă printr-un mare absurd nu este diagnosticat şi tratat nici în acest stadiu, o parte, 5-10% dintre pacienţi, pot să treacă în stadiul 3 de boală. Care este stadiul tardiv, stadiul terţiar în care manifestările principale sunt de tip artrită Lyme, cele tipice, de obicei pe articulaţii mari, genunchi, glezne, manifestate prin tumefierea articulaţiei, dureri mari, febră şi alte manifestări care se pot diagnostica şi în acest stadiu tot serologic eventual şi cu puncţie articulară. În stadiul terţiar, în Europa mai pot apărea nişte manifestări cutanate mai ciudate: acrodermatită cutanată. Dacă se ajunge în stadiul terţiar, tratamentul este de puţin mai lungă durată, undeva între 30 şi 60 de zile de antibioticoterapie, maximum 60. Sindromul post Lyme poate să evolueze cu persistenţa acelor manifestări sistemice: dureri, mialgii, atralgii, care şi ele sunt remisive şi care se datorează unui răspuns imunologic mai puţin tipic; important este ca şi acesta este reversibil. Poate să dureze săptămâni sau luni după tratament. Dar nu mai necesită antibiotic, nu înseamnă boală Lyme cronică pentru că noi nu mai regăsim după tratament germenele nicăieri. Mulţi dintre pacienţii muşcati de căpuşă intră în panică şi apelează la tot felul de metode ciudate de extracţie, găsite pe internet. Atitudinea corectă este prezentarea la camera de gardă, poate să meargă chiar şi la medicul de familie să i-o extragă, cu o pensă simplă, nu este o filozofie. După care în funcţie de aspectul clinic şi de durata ataşării primeşte sau nu profilaxie antibiotică care constă în doză unică de antibiotic în funcţie de vârsta pacientului. Ar putea să ia şi de la medicul de familie însă s-ar putea ca atitudinea să fie mai corectă la spitalele de boli infecţioase, în ceea ce priveşte evaluarea riscului. Aici avem de-a face din nou cu un abuz de antibioticoterapie, pentru că de multe ori pacienţii primesc ori inutil ori durată prea lungă, adică în loc să primească, în cazul adulţilor, o doză unică de antibiotic, primesc tratament câte 2-3 săptămâni, ca şi cum ar fi deja bolnavi, ceea ce nu este corect. Testările serologice nu se fac în faza 1 de boală, la eritemul migrator. De ce, pentru că anticorpii apar tardiv, după 4 până la 6 săptămâni, adică mult prea târziu şi nu avem de ce să-i căutăm în perioada asta. Testările se fac de obicei după 4 până la 6 săptămâni de la momentul presupus al ataşării căpuşei, mai ales dacă nu a avut profilaxie sau dacă apar manifestări clinice de boală: mialgii, atralgii, cefalee, ceva care ar putea să fie pus în acest context. Trebuie sa precizez că unii pacienţi vin cu căpuşa în buzunar sau în serveţel, dacă şi-au scos-o singuri, şi ne cer să o testăm. Noi nu testăm căpuşe. Nu are relevanţă în raport cu cu pacientul. Vin foarte mulţi cu plăgi muşcate de căpuşe cărora li se extrage căpuşa şi li se administrează profilaxie în funcţie de risc. Sunt şi pacienţi care vin cu eriteme migratorii, deci vin în stadiu timpuriu de boală. De obicei copilaşi, mai ales când începe primăvara şi iese lumea la picnic. Nu sunt multe cazuri, poate câteva zeci de cazuri toată vara. Probabil câteva zeci au fost de când a început primăvara, cu boală Lyme. Nu sunt cazuri invalidante. Problema se pune când omul începe să aibă manifestări clinice care sunt destul de puţin caracteristice în Lyme şi sunt comune pentru mult mai multe boli; în general cele neurologice sunt cele care sperie, pareza facială, encefalită, sindromul de astenie prelungită, tot felul de dureri şi parestezii, subiective mai degrabă, acestea ajung să fie investigate în diverse locuri destul de haotic, de multe ori la presiunea pacientului. Există oameni care aleg să ignore faptul că pacientul respectiv are o boală autoimună la debut sau are chiar o boală oncologică sau are altceva şi se apucă şi caută serologie de Lyme ignorând restul potenţialelor boli care au un tablou clinic asemănător. Este normal să testezi şi Lyme, dar în contextul în care testezi toate celelalte suspiciuni clinice de boală. Am avut de-a lungul timpului foarte mulţi pacienţi diagnosticaţi cu boli autoimune, scleroza multiplă este una dintre ele care se confundă foarte uşor cu neuroborelioza. Au preferat să-şi ignore diagnosticul şi chiar un tratament început de neurologi şi să se caute de Lyme, de ceva ce nu există, acea celebră Lyme cronică. Stau şi-şi ignoră diagnosticul de cancer pulmonar, de scleroză multiplă, de alte tipuri de afecţiuni, eventual au şi nişte teste serologice fals pozitive (pentru că asta este capcana, în bolile autoimune mai ales, poţi să ai un rezultat pozitiv de Lyme la serologie, dar este fals pozitiv pentru că interferează cu autoimunitatea în cazurile respective), iau antibiotice cu anii şi tot felul de ceaiuri spunând că au boală Lyme, ignorând boala adevărată care progresează în acest timp. Aceşti pacienţi derutaţi ar fi bine sa fie consultaţi la spitalul de boli infecţioase, să ceară aici un consult pentru că în spitalele de boli infecţioase vor fi evaluaţi corect.