Mașină furată din Italia, descoperită la punctul de frontieră Albita
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Mașină furată din Italia, descoperită la punctul de frontieră Albita
Un autoturism furat în urma cu trei ani din Italia a fost identificat de polițiști la punctul de frontieră Albita, pe sensul de intrare în țară. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția de Frontiera Iași, vehiculul era condus de un bărbat cu cetățenie româno-moldovenească, în vârstă de 41 de ani.
Bărbatul a declarat autorităților că a cumpărat mașina dintr-un parc auto din Chișinău. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constat că autoturismul figura ca fiind furat în bazele de date, fiind semnalat de autoritățile italiene la sfârșitul anului 2022.
Conform informațiilor citate de Agerpres, reprezentanții Poliției de Frontieră Iași menționează că suspectul a afirmat că a achiziționat vehiculul în 2023, contra sumei de 17.500 de euro, și nu avea cunoștință despre faptul că mașina ar fi furată sau implicată în vreun litigiu.
Autoritățile efectuează în continuare cercetări pentru infracțiunea de tăinuire. Mașina, în valoare de aproximativ 75.000 de lei, a fost reținută pentru investigare, pentru a se stabili toate aspectele legate de proveniența și implicarea sa.