Miercuri dimineaţă, premierul Irlandei, Simon Harris, împreună cu doi miniştri, vor susţine o conferinţă de presă, despre recunoaşterea statului palestinian. Vestea vine după ce presa norvegiană a anunţat că şi guvernul de la Oslo are în plan să facă acelaşi lucru în aceeaşi zi. Israelul este deja în alertă şi a atras atenţia că recunoaşterea va duce la extremism şi instabilitate.
Recunoaşterea statului palestinian a fost mereu un punct important pentru politica externă a Irlandei, care susţine soluţionarea conflictului prin stabilirea a două state, Israel şi Palestina. Dpa, agenţia de ştiri internaţionale preluată de Agerpres, informează că oficialii irlandezi şi spanioli au discutat cu alte ţări europene despre o recunoaştere în comun a statului palestinian.
Marţi, premierul Simon Harris şi vicepremierul Micheal Martin, împreună cu şefii celor trei partide din coaliţia guvernamentală, au informat colegii despre stadiul tratativelor. Harris şi Martin au fost implicaţi şi în coordonarea cu liderii altor state europene pentru acest anunţ important. În ultimele săptămâni, mai multe ţări au indicat că urmează să facă acelaşi gest: Spania, Slovenia şi Malta.
Potrivit unei surse confidenţiale citate de cotidianul norvegian Aftenposten, guvernul de la Oslo va recunoaşte şi el statul palestinian în aceeaşi zi, miercuri. Reuters a informat că nu a reuşit să obţină un comentariu din partea Ministerului de Externe al Norvegiei.
Ministerul de Externe al Israelului a avertizat prin intermediul unei înregistrări video online că această decizie „va duce la mai mult terorism şi va periclita orice perspectivă de pace”. Un comentator adaugă că prin recunoaşterea statului palestinian, ţara poate deveni un pion în mâinile Iranului şi ale Hamas. Acest pas nu va face decât să întărească gruparea extremistă şi să slăbească şi mai mult autoritatea palestiniană care deja este disfuncţională. Faptul că liderii Hamas au mulţumit Irlandei este semn de alarmă. Progresul se poate obţine doar prin negocieri directe în context regional. Nu trebuie să devenim pioni în mâinile lor. Trebuie să spunem nu recunoaşterii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail