După două decenii de muncă, presiuni și bătălii zilnice în piața de afaceri din România, Dan Drăghici, antreprenor, medic stomatolog și tehnician dentar, a ajuns într-un punct rar: nu mai are nicio rată la bancă. „E cea mai mare realizare a mea”, spune cu o bucurie pe care nu încearcă să o mascheze. „Am închis toate creditele și n-am rate. Ce urmează? O pauză de două-trei luni”, spune fondatorul celui mai mare business de tehnică dentară din România, Drăghici Dental, vândut recent către Minlay, liderul pieței franceze de proteze dentare și un jucător important în Europa, parte a fondului european de investiții Adagia Partners. Dar asta nu înseamnă că s-a retras. „Sunt în continuare aici, angajat. Mă ocup de management. Trei luni iau pauză și nu iau nicio decizie. Sunt participant activ acum în compania care a cumpărat aici.” Pauza e mai degrabă o repoziționare. Un moment de respiro după o perioadă în care creșterea firmei s-a făcut sub o presiune constantă: credite, salarii mari, extindere, digitalizare, internaționalizare. Cum a ajuns totuși antreprenorul Dan Drăghici să pună pe picioare și să transforme un laborator de tehnică dentară, o afacere care în România e mai mult un business de familie, într-o „fabrică de dinți”? Am vizitat Drăghici Dental și, printre maldăre de mulaje și zgomot de freze care-ți strepezește dinții, am aflat întreaga poveste. La 44 de ani, Dan Drăghici se poate lăuda cu mai multe experiențe unice. Ca student, a lucrat în Gima, primul supermarket din România. Apoi, după absolvirea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, s-a angajat la Rompetrol. În perioada de început, atunci când nimeni nu ave nicio idee despre ce va deveni businessul lui Dinu Patriciu. În timp ce Dan Drăghici câștiga salarii bune la Rompetrol, în București, businessul din Iași „înghițea” aproape toate veniturile. Raluca Drăghici începuse o a doua facultate, de Medicină Dentară, și acela avea să fie și startul unei a doua afaceri, o clinică stomatologică. Nu a fost o decizie luată din senin. Între timp, antreprenorul o luase pe urmele soției și a făcut și el cursurile Facultății de Medicină Dentară, „pentru că nu ai voie să faci tipul ăsta de business dacă nu ai studii. Iar la vremea respectivă nu era voie ca cineva să aibă două drepturi de liberă practică, așa că Raluca nu îl mai putea folosi pe al ei, pe Tehnică Dentară, pentru că era deja medic stomatolog”. Practic, calculează Drăghici, timp de opt ani s-a ocupat în paralel și de laborator, și de munca sa de la Rompetrol. Inspirat de ce învățase de la Patriciu, încerca să aplice și în propria afacere. Dar, spune el, era complicat. „Mai veneam eu, aveam idei corporatiste, dar era complicat. Pentru că, tipul ăsta din business, până și ziua de azi e mai degrabă un business de familie. Sunt doi-trei colaboratori, mai lucrează cu sora care e medic și vreo două-trei neamuri. Cel mai mare business de genul ăsta avea 10-15 angajați. Când am deschis laboratorul, am zis că vrem să facem un business mare, doar că nu mă credea nimeni că se poate”, menționează Dan Drăghici. Cu „școala lui Patriciu” deja absolvită, tânărul om de afaceri ieșean era convins că are șanse de reușită. Întors din lumea negocierilor mari și a corporației, unde discuta contracte cu „greii” afacerilor din România, s-a trezit brusc într-un bloc din Păcurari, cu o echipă de șase oameni. Avea însă în spate un liceu economic absolvit și o facultate de finanțe, plus zece ani de Rompetrol, de unde păstrase o abilitate esențială: să facă calculele corect, să înțeleagă costurile. Așa că a început să facă ce știa: a pus la punct proceduri, a schimbat organizarea, a încercat să aducă o logică de business real, coerent, într-un spațiu în care încă se lucra la inspirație. Dar el nu mai voia să depindă de chef. Voia un sistem care să funcționeze indiferent de stări. Așa a început transformarea. Dan Drăghici și-a dat seama destul de repede că Iașul era, cum spune el, „super full”. Cabinetele aveau deja parteneriate stabile, competiția era acerbă, iar spațiu de creștere – limitat. Așa că a ales să caute oportunități prin orașele mai mici din zona Moldovei, „orașele second league, să zic așa”. Așa a mers din cabinet în cabinet prin Roman, Botoșani, Vaslui și în alte orașe unde tehnicienii locali nu erau la fel de bine echipați tehnologic. A venit cu un model nou pentru zona aceea: agenți de teren care mergeau direct la cabinet, luau amprentele, și tot ei livrau lucrările finalizate. Antreprenorul începuse însă să fie ros de îndoială. Banii nu veneau cum ar fi vrut, iar rutina zilnică devenise plictisitoare. Așa că s-a apucat de Facultatea de Medicină Dentară, ca plan de rezervă. „Nu sunt eu foarte deștept, dar mi-am făcut șapte planuri B. O dau în gard cu asta, măcar mă fac și eu medic.” Între timp, businessul a crescut, s-a mutat în Valea Lupului, apoi a deschis clinici în București, Sf. Lazăr și Timișoara. Până la pandemie, lucrurile mergeau bine – laboratorul funcționa, clinicile se extindeau, echipa trecuse de 140 de oameni. Dar blocajul a venit brusc. Cabinetele stomatologice au fost închise, însă laboratoarele nu, iar statul uitase să le includă în măsurile de sprijin. „A fost horror”, spune Drăghici, prins între lipsa clienților și imposibilitatea de a trimite oamenii în șomaj. În paralel, încerca să automatizeze, dar era încă dependent de manoperă, de munca migăloasă „din ceară, la mână”, cum se făcea pe atunci. Lucra deja cu sute de medici, însă fiecare extindere presupunea noi angajări. Când a început să fie căutat de medici din afară, a descoperit că nu era deloc simplu – temperaturile și transportul deformau amprentele. „Dacă le puneau la maxi-taxi, până ajungeau era foarte greu. Nu mergea.” Criza a fost grea, dar i-a arătat și ce trebuie schimbat. Pandemia i-a făcut însă pe medicii din străinătate, care până atunci lucraseră preponderent cu China, să caute alte soluții. Antreprenorul a înțeles însă că laboratorul de tehnică dentară, pe care îl privise până atunci ca pe un business secundar, în umbra clinicii stomatologice, era de fapt afacerea pe care trebuia să o dezvolte, așa că a investit în digitalizare și într-un nou sediu, la Miroslava, acolo unde este acum „fabrica de dinți”. În plus, spune el, a mers în China după aparatură modernă care îi permitea să înlocuiască mulajele de silicon cu imagini scanate ale dinților. În felul acesta, jumătate din costurile de transport erau eliminate, iar timpul de livrare se scurta și el. Modelul gândit de Dan Drăghici funcționează astfel: laboratorul oferă medicului stomatolog un scanner digital, iar acesta trimite amprentele direct către laborator. În schimb, plătește pentru aparat un preț de trei-patru ori mai mic decât cel de piață. Este un tip de parteneriat care contribuie la digitalizarea cabinetelor, dar și la eficientizarea întregului proces. Câștigul real pentru laborator nu vine din obligativitatea de a lucra exclusiv cu acei medici – lucru imposibil de impus –, ci din reducerea semnificativă a costurilor de transport. „Nu mai trimitem om să ia amprenta de acolo”, spune el, iar economia rezultată din această simplificare operațională este semnificativă. În scurt timp a început să fie „curtat” de fonduri de investiții. „Am fost și eu întrebat dacă nu sunt interesat să vând. Eram. Nu mai puteam să o duc eu singur foarte mult. Majoritatea discuțiilor au fost cu fonduri din România. Doar că în Franța sunt 2.500 de medici români, iar datorită lor deveniserăm cunoscuți acolo, în timp ce, cu blocajul ăsta cu China, francezii căutaseră soluții Turcia, Maroc, Vietnam”. Așa au ajuns și la Iași reprezentanții Minlay. În acest moment, fără rate la bancă, cu două businessuri vândute din trei câte fondase (vezi aici detalii), Dan Drăghici a rămas la conducerea laboratorului și a devenit și reprezentatul pe Europa de Est al celei mai mari companii producătoare de proteze dentare din Franța. Drăghici Dental livrează dinți în Franța, Austria și Italia. Avantajul, spune el, e ca laboratorul ieșean produce și livrează mai repede către partenerii europeni decât laboratoarele mai ieftine de pe alte continente. În plus, spune antreprenorul ieșean, pe lângă dinți, livrează către Franța „comunicare”. „Sunt 2.500 de medici stomatologi români acolo și pentru ei e mare lucru să vorbească cu un român, să se înțeleagă, să-l înjure, să-l certe. Adică medicii au nevoie să comunice cu noi”. Câți dinți se fac pe zi în fabrica de la Miroslava? „Mulți. Foarte mulți. Depinde. Facem undeva între 300 – 400 de amprente pe zi. Asta înseamnă undeva 4.000 – 5.000 de dinți. Undeva la câteva zeci de mii de dinți pe lună, cam un milion de dinți pe an”. După două decenii în care a crescut de la un laborator într-un apartament de bloc la cea mai mare „fabrică de dinți” din România, pauza pe care și-o ia acum nu e de odihnă, ci de reașezare. Dintr-un business de familie, a construit o companie relevantă în Europa. Ce urmează, spune el, se va decide cu calm, dar nu cu pasivitate. Pentru că după toți anii de foc, a învățat că uneori e nevoie de tăcere ca să se audă mai bine ce vine.