Importanța persoanelor casnice pentru economia românească

Conform datelor recente, o persoană casnică joacă un rol esențial în gestionarea și întreținerea gospodăriei, fiind responsabilă cu activități precum pregătirea meselor, curățenia și îngrijirea celor din familie. Deși aceste activități sunt vitale pentru bunăstarea familiei și a comunității, ele nu sunt considerate contribuții economice directe, adesea rămânând nerecunoscute.

Un punct de vedere relevant este cel al economistului Simon Kuznets, câștigător al Premiului Nobel, care sublinia că Productul Intern Brut (PIB) nu ia în considerare munca neplătită, cum ar fi activitățile desfășurate de persoanele casnice. PIB-ul, stabilit pentru prima dată în anii 1930, a fost evaluat doar în funcție de bunurile și serviciile vândute, neglijând, astfel, contribuțiile necontabilizate ale muncii casnice.

La nivel global, 80% din persoanele casnice sunt femei, care efectuează mai mult de 75% din munca de îngrijire neplătită. Se estimează că femeile casnice lucrează anual 12,5 miliarde de ore de muncă neplătită, evaluată la un minim de 10,8 trilioane de dolari, sumă care depășește de trei ori valoarea industriei tehnologice globale.

În România, în urma Recensământului din 2021, s-au înregistrat 1,2 milioane de persoane cu statut casnic, ceea ce reprezintă 6,14% din populația totală. Dintre aceștia, 81,5% sunt femei, iar 18,5% sunt bărbați. Majoritatea celor care își asumă rolul de casnici provin din mediul rural (71%), în special din regiunile Nord-Est și Sud-Est Muntenia, unde se concentrează 40,23% din totalul casnicilor.

Cel mai mare procent de casnici se găsește în județul Suceava, cu 9,93% din populație, ceea ce reprezintă aproape 63.000 de persoane. În contrast, în județul Hunedoara, majoritatea casnicilor sunt localizați în mediul urban.

Cei mai mulți casnici din România aparțin grupelor de vârstă între 45 și 54 de ani, având dificultăți în a se integra din nou pe piața muncii din cauza experiențelor anterioare sau a schimbărilor economice.

Educația influențează direct numărul persoanelor casnice, întrucât creșterea nivelului de educație determină o reducere a numărului acestora, datorită accesului la mai multe oportunități de angajare și resurse. Se consideră că o educație superioară facilitează nu doar abilitățile profesionale, dar și o mai mare autonomie financiară, reducând astfel presiunea asupra femeilor de a derula exclusiv sarcini de îngrijire.

Recunoașterea muncii neplătite a persoanelor casnice este crucială pentru o înțelegere completă a structurii economice și sociale din România. Evident, provocările legate de echitatea de gen și distribuția responsabilităților în gospodării devin mai vizibile. Deși activitățile neplătite nu apar în statisticile economice oficiale, ele susțin funcționarea societății și contribuie indirect la prosperitate.

Este necesară crearea unor inițiative care să sprijine persoanele casnice, prin acces la educație, formare profesională și oportunități de angajare. Astfel, recunoașterea muncii casnice nu doar ca o obligație familială, ci și ca o contribuție valoroasă, poate transforma atât economia, cât și societatea în ansamblu. Dr. Vicențiu Gabor, asistent universitar asociat, subliniază importanța reevaluării acestei munci pentru a construi o economie mai incluzivă și o societate mai echitabilă.