Incident grav la Penitenciarul Giurgiu, procurorii deschid anchetă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a fost sesizat în urma unui incident din penitenciarul local, unde se suspectează utilizarea disproporționată a forței de către angajați. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a trimis o echipă de control la fața locului, iar deținutul implicat se află în prezent la Terapie Intensivă, având un prognostic rezervat.