Echipa spaniolă FC Barcelona a învins duminică, în deplasare, scor 3-1, formaţia niponă Vissel Kobe, într-un meci amical, scrie news.ro. Kobe Misaki Stadium a găzduit primul meci din presezon al Barcelonei, iar elevii lui Hansi Flick au deschis scorul în minutul 34, prin Eric Garcia, care a înscris după un corner executat de Fermin Lopez şi prelungit de Gavi. Niponii au egalat în finalul primei reprize, minutul 42, când Pau Cubarsi a pierdut o minge şi Taisei Miyashiro a marcat. După pauză antrenorul catalanilor a efectuat mai mult schimbări. Doi dintre jucatorii intraţi au colaborat pentru marcarea golului prin care Barca a preluat conducerea. Marcus Rashford, împrumutat de la Manchester United, a fost autorul pasei decisive pentru suedezul Roony Bardghji, adus de la FC Copenhaga, iar acesta din urmă a înscris, în minutul 77. Al treilea gol al catalanilor a fost opera lui Pedro Fernandez, debutant provenit din La Masia. Fernandez a marcat în minutul 87, iar FC Barcelona s-a impus cu 3-1 în amicalul cu Vissel Kobe. FC Barcelona va călători în Coreea de Sud pentru a înfrunta pe FC Seul, marţi, şi apoi pe Daegu FC, luni, 4 august. Duminică, 10 august, catalanii se vor înfrunta cu echipa italiană Como, în tradiţionalul Trofeu Gamper.
Mai mulţi membri ai echipei americane la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Singapore suferă de „gastroenterită acută”, ceea ce i-a determinat pe doi dintre ei să se retragă din serii, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt pentru AFP, scrie news.ro. „Echipa noastră a suferit de gastroenterită acută”, a declarat Nikki Warner, reprezentanta echipei SUA, fără a preciza numărul sportivilor afectaţi de boală sau originea contaminării. Tripla medaliată cu
.
Portarul Thibaut Courtois, aflat în Belgia pentru a asista la Marele Premiu de Formula 1, a discutat despre situaţia sa contractuală cu Real Madrid, scrie news.ro. Aflat sub contract până în 2026, portarul belgian în vârstă de 32 de ani recunoaşte că discuţiile pentru prelungirea contractului său până în 2027 avansează bine: „Nu s-a finalizat încă, dar suntem într-adevăr în discuţii pentru a încheia înţelegerea”, a declarat el pentru Sporza.
.
Jucătorul australian Mitchell Creek este noul transfer al campioanei U BT Cluj, cu care va juca şi în BKT EuroCup şi Liga Adriatică. Este al doilea australian din istoria clubului, scrie news.ro. Creek joacă pe posturile de fundaş sau extremă mică, are 33 de ani, iar la nivel profesionist a debutat la Adelaide 36ers. De-a lungul carierei a mai evoluat la echipe australiene precum South Adelaide Panthers, Woodville Warriors, Nunawading
.
În ciuda căldurii puternice din această dimineață, aproape 100 de ieșeni au ținut să asiste la ultima repetiție a Politehnicii Iași dinaintea startului Ligii a II-a de fotbal. Repetiția a avut loc pe terenul II din Copou, în compania celor mai buni juniori ai clubului, care sunt antrenați de Cristi Meiu. La capătul unui meci arbitrat de Vlad Băban, care a avut două reprize de 50 de minute, divizionara secundă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.