Medicii de la UPU atrag atenția că numărul donatorilor de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină a scăzut, cauzat de plecarea studenților acasă și de începutul sezonului concediilor. Dr. Alina Pleșu, directoarea centrului, subliniază că această situație se manifestă anual. „În această perioadă, numărul donatorilor este mai redus, însă, din fericire, nu am înregistrat accidente majore. Sângele este esențial în special pentru intervențiile chirurgicale majore, atât în chirurgia generală, cât și în ortopedie. De exemplu, o pacientă vârstnică cu fractură de femur sau bazin are nevoie obligatoriu de câteva unități de sânge pentru operație. Facem un apel către donatori, deoarece nevoia de sânge există întotdeauna”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD. Medicul subliniază că luna august este perioada cu cea mai mică disponibilitate de sânge. Conform aplicației BlooDoChallenge (unde se realizează programările), orice persoană sănătoasă, aflată într-o stare bună fizică și psihică, care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni, poate dona sânge. Donatorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani și o greutate minimă de 60 kg. Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 21, este deschis de luni până vineri, între orele 07:30 și 13:30. În ziua donării, este recomandat să se consume apă, cafea fără lapte sau ceai și o gustare ușoară, cum ar fi o felie de pâine prăjită sau biscuiți. La fiecare donare se recoltează între 410 și 450 ml de sânge, volum care se reface în câteva ore, iar refacerea completă biologică durează aproximativ două săptămâni. Pentru siguranța donatorilor, trusele utilizate sunt sterile și de unică folosință.
Vaccinul anti-HPV va fi compensat integral (100%), de la 1 octombrie, pentru persoanele cu vârste între 11 și 26 de ani, limita de vârstă fiind extinsă cu 8 ani față de cea actuală, care era de 18 ani pentru fete și băieți. În continuare, femeile cu vârste între 27 și 45 de ani vor beneficia de o compensare de 50%. DSP Iași a transmis informații oficiale, ca răspuns la solicitarea
.
Potrivit studiilor epidemiologice, aproximativ 50% dintre persoanele de peste 50 de ani au avut un episod de hemoroizi simptomatici cel puțin o dată în viață. Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar tratabilă. Cu o igienă adecvată, o alimentație bogată în fibre și consult medical la nevoie, simptomele pot fi ținute sub control sau eliminate complet. Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată, care afectează milioane de oameni la nivel
.
Mai multe instituții medicale din județul Iași organizează în luna august 2025 concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, oferind oportunități de angajare în domenii precum medicina legală, administrație sanitară și tehnică dentară. Institutul de Medicină Legală Iași organizează concurs pentru un post cu normă întreagă (6h/zi), pe perioadă nedeterminată, de autopsier debutant, în cadrul Laboratorului Prosectură și Medicină Clinică Legală II. Candidații trebuie să aibă cursul de autopsier finalizat. Înscrierile
.
Femeile care au născut mai mulți copii prezintă un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, potrivit unui nou studiu norvegian realizat pe scară largă, a relatat miercuri agenția de presă Xinhua, preluat de Agerpres. Autorii acestui studiu, realizat de Universitatea Arctică din Norvegia (UiT), au constatat că riscul de cancer mamar, ovarian și uterin scade cu aproximativ 10 procente după fiecare naștere. Femeile care au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.