O femeie de 86 de ani din localitatea Andrieșeni (județul Iași) a ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, după ce a fost atacată în propria gospodărie de o vacă care tocmai făcuse un vițel (fătase). Incidentul a avut loc în cursul nopții, în timp ce victima se afla în grajd. „Femeia are răni foarte grave: aer și lichid în ambii plămâni, coaste rupte în mai multe locuri, un cheag de sânge la splină, răni mari și adânci la ambele picioare, precum și fracturi ale unor oase din zona spatelui. În prezent, este internată în secția de chirurgie și este atent supravegheată de medici”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD. CITEȘTE ȘI: O femeie din satul Cozia a fost atacată de un șacal în propria grădină. Aceasta a fost confirmată cu rabie Conform medicului, fiul femeii, în vârstă de 47 de ani, a încercat să o salveze, dar a fost și el rănit, suferind contuzii multiple. Acesta a ajuns la aceeași unitate medicală, însă nu necesită internare deocamdată. CITEȘTE ȘI: Dr. Roșu, despre cei mușcați de animale turbate: „la finalul bolii, pacientul scuipă și mușcă”. Rabia este fatală odată ce apar simptomele
Medicii ginecologi, atât din spitalele de stat, cât și din cele private, atrag atenția că numărul cazurilor de endometrioză a crescut semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut erau diagnosticate în special femei de peste 20 de ani, acum afecțiunea este depistată și la adolescente de doar 14 ani. Prof.dr. Bogdan Doroftei, directorul medical al Maternității „Cuza-Vodă” din Iași, atrage atenția că endometrioza este o boală frecvent subdiagnosticată în România.
.
Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași funcționează din nou la capacitate maximă, după ce activitatea a fost afectată de incendiul produs pe 23 iulie în camera tehnică situată la subsolul clădirii. Între timp, o parte dintre responsabilități au fost preluate temporar de Spitalul „Elena Doamna”. Deși, în cele două săptămâni, s-a ajuns la capacitate maximă, au existat două-trei cazuri în care pacientele au fost redirecționate către spitale de gradul II și
.
Un studiu de amploare indică faptul că predispoziţia genetică a unei persoane poate juca un rol esenţial în determinarea riscului de a dezvolta sindromul oboselii cronice, scrie news.ro. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh au anunţat că au descoperit diferenţe în ADN-ul persoanelor care suferă de sindromul oboselii cronice, ceea ce ar trebui să contribuie la înlăturarea ideii că această afecţiune debilitantă este de natură psihologică sau cauzată
.
Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, atrage atenția Ministerului Sănătății asupra necesității dotării centrului ieșean cu un aparat capabil să „resusciteze” rinichii care, înainte de transplant, trebuie transportați pe distanțe mari. Apelul vine după un incident petrecut săptămâna trecută, când un rinichi prelevat la Oradea a ajuns la Iași aproape de limita viabilității. Din cauza unei furtuni,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.