Un nou Centrul pentru performanță școlară debutează la Iași, în zona Mircea cel Bătrân. Cursuri gratuite din februarie, la «Simionescu»
Postat cu 20 ore în urmă
Update cu 19 ore în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iaşi va avea Centrul pentru performanță „Simionescu”, adresat elevilor de clasa a IV-a din Iași, începând cu luna februarie. Elevii vor avea parte de cursuri gratuite la trei discipline – Matematică, Limba română și Limba engleză. Înscrierile se fac online, până pe 19 ianuarie. Ședințele de pregătire vor începe în luna februarie și vor continua până la finalul lunii mai. Acestea vor fi organizate săptămânal. La sediul Școlii „Ion Simionescu”, în cartierul Galata. „Întrucât avem resursa umană de calitate, am lansat Centrul pentru performanță «Simionescu», cunoscând dorința multor elevi de a se pregăti la aceste discipline mult peste nivelul la care se lucrează la clasă. Este vorba despre cursuri care se adresează elevilor care au deja un bagaj consistent de cunoștințe, care studiază sau doresc să studieze aprofundat o disciplină, pregătindu-se astfel pentru competiții și concursuri”, a declarat Sabina Elvira Maria Manea, directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” din Iaşi. Directoarea a precizat că există posibilitatea extinderii ofertei și pentru elevii claselor a III-a, în anul școlar următor. Înscrierile la Centrul de performanță al Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” din Iaşi se pot face online, accesând pagina web a școlii. Elevii de clasa a IV-a pot fi înscriși până duminică, 19 ianuarie. Pe 25 ianuarie, toți copiii înscriși vor participa la o testare pentru admiterea la Centrul de performanță. Potrivit conducerii unității de învățământ, pentru fiecare disciplină sunt alocate 25 de locuri, iar prima ședință de pregătire va avea loc în luna februarie. Un elev va putea fi înscris la o singură disciplină. „Înscrierile au fost lansate în ziua de 6 ianuarie, iar până în prezent, așa cum ne așteptam, s-au înscris deja 80 de copii de la numeroase unități de învățământ ieșene. Astfel, Centrul pentru performanță «Simionescu» se bucură deja de un interes deosebit în peisajul educațional ieșean, întrucât este una dintre puținele inițiative de acest gen, adresate elevilor din ciclul primar”, a precizat directoarea Sabina Manea. Echipele de antrenori ale Centrului pentru performanță „Simionescu” sunt constituite din profesori și învățători cu experiență, cadre didactice cunoscute pentru rezultatele obținute de elevi de-a lungul timpului. La Limba română, echipa este formată din Carmen Călugăru, Mihaela Vătămanu, Maria Forgaci, Nicoleta Istrate și Teodora Barbu. La Matematică, antrenorii sunt Magdalena Sava, Lavinia Cotoară, Adriana Ciobanu, Luminița Guzu și Mihaiela Tudosa. La Limba engleză, echipa de profesori antrenori este formată din Simona Iordache, Corina Axinte, Alexandru Andronic, Ancuța Proca și Mirela Buzilă.
Cadrele didactice cărora nu le-a fost emisă decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlinesc vârsta de 70 de ani pot fi menţinute în activitate ca titular, la cerere, în anul școlar următor. Acestea trebuie să depună o cerere la secretariatul unității de învățământ, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026, începând de mâine, 8 ianuarie, până pe 23 ianuarie. Legea învățământului preuniversitar
.
Mâine, 8 ianuarie, elevii se întorc la școală după vacanța de iarnă începută pe 21 decembrie. Tot pe 8 ianuarie începe și cel de-a treilea modul școlar, care se va încheia pe 21 februarie, când elevii vor intra în vacanța de schi. Structura anului școlar 2024-2025 CITESTE SI: Clarificări pentru angajații din educație privind salariile, decontarea navetei și concursurile de titularizare, după „Ordonanța Trenuleț” Anul școlar 2024-2025 are o durată
.
Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, adoptată pe 30 decembrie, care vizează măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, a stârnit îngrijorări în rândul angajaților din învățământul preuniversitar, în special referitor la salarizare și decontarea navetei. Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Adrian Lăcustă, a oferit clarificări cu privire la impactul acestei ordonanțe asupra sectorului educațional. Președintele USLIP Iași a explicat că în ceea ce privește decontarea navetei angajaților
.
Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a trimis o scrisoare deschisă către guvernul României, exprimându-și revolta față de reformele și ajustările prelungite implementate de autorități. Reprezentanții UNSR consideră că aceste măsuri nu sunt în beneficiul tinerilor și cer o abordare mai responsabilă și mai orientată către nevoile studenților. Această inițiativă subliniază nemulțumirea crescută în rândul studenților cu privire la politicile actuale.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.