Iași – De azi se pot depune cererile: profesorii pot rămâne la catedră până la 70 de ani
Postat cu 19 ore în urmă
Update cu 18 ore în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Maria Popescu
Cadrele didactice cărora nu le-a fost emisă decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlinesc vârsta de 70 de ani pot fi menţinute în activitate ca titular, la cerere, în anul școlar următor. Acestea trebuie să depună o cerere la secretariatul unității de învățământ, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026, începând de mâine, 8 ianuarie, până pe 23 ianuarie. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede ca profesorii să poată rămâne titulari până la 70 de ani. Art. 229, alin. (11) arată următoarele: „Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”. Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 a fost aprobată prin Ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024. La articolul 31, alin. (5), metodologia arată că cererea de menținere în activitate poate fi depusă de „personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlineşte vârsta de 70 de ani”. Potrivit metodologiei-cadru, cererea trebuie depusă la secretariatul unității de învățământ, în perioada 8-23 ianuarie 2025. Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-lege-gandita-ca-aport-de-calificati-la-tara-folosita-major-de-pensionari-in-oras-62-de-profesori-din-mun-iasi-predau-si-dupa-pensionare–375650.html Tot în Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, la art. 31, alin. (7), sunt amintite condițiile care trebuie îndeplinite pentru aprobarea cererilor. „(7) La nivelul unităţilor de învăţământ pot fi aprobate numai cererile cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: În perioada 10-14 februarie, termen prevăzut în calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, cei care au depus cererea vor primi acordul sau refuzul motivat privind menţinerea în activitate. Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/aproape-100-de-profesori-pensionari-ieseni-au-cerut-sa-ramana-la-catedra-73-dintre-ei-au-posturi-ravnite-si-de-tineri-predau-in-oras–1692188.html Conform datelor din metodologie, condițiile legale de pensionare, având în vedere limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2025, sunt: În acest an școlar, în județul Iași, sunt 97 de cadre didactice care au rămas la catedră după depunerea cererii de menținere în activitate, după depășirea vârstei de pensionare. Din 100 de cereri depuse, 97 au fost aprobate, dintre care 73 din mediul urban și 24 din mediul rural. Din cele 97 de cadre didactice cărora le-a fost aprobată cererea, pentru anul școlar 2024-2025, 43 se află la prima solicitare pentru menţinerea în activitate ca titular. Sunt 54 de cadre didactice care au mai beneficiat de continuitate în activitate – 19 au mai beneficiat de prelungire în activitate 1 an, 23 au mai beneficiat de prelungire în activitate 2 ani, iar 12 au mai beneficiat de prelungire în activitate 3 ani. Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 poate fi consultată aici. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 poate fi consultată aici.
Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iaşi va avea Centrul pentru performanță „Simionescu”, adresat elevilor de clasa a IV-a din Iași, începând cu luna februarie. Elevii vor avea parte de cursuri gratuite la trei discipline – Matematică, Limba română și Limba engleză. Înscrierile se fac online, până pe 19 ianuarie. Ședințele de pregătire vor începe în luna februarie și vor continua până la finalul lunii mai. Acestea vor fi organizate săptămânal.
.
Mâine, 8 ianuarie, elevii se întorc la școală după vacanța de iarnă începută pe 21 decembrie. Tot pe 8 ianuarie începe și cel de-a treilea modul școlar, care se va încheia pe 21 februarie, când elevii vor intra în vacanța de schi. Structura anului școlar 2024-2025 CITESTE SI: Clarificări pentru angajații din educație privind salariile, decontarea navetei și concursurile de titularizare, după „Ordonanța Trenuleț” Anul școlar 2024-2025 are o durată
.
Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, adoptată pe 30 decembrie, care vizează măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, a stârnit îngrijorări în rândul angajaților din învățământul preuniversitar, în special referitor la salarizare și decontarea navetei. Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Adrian Lăcustă, a oferit clarificări cu privire la impactul acestei ordonanțe asupra sectorului educațional. Președintele USLIP Iași a explicat că în ceea ce privește decontarea navetei angajaților
.
Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a trimis o scrisoare deschisă către guvernul României, exprimându-și revolta față de reformele și ajustările prelungite implementate de autorități. Reprezentanții UNSR consideră că aceste măsuri nu sunt în beneficiul tinerilor și cer o abordare mai responsabilă și mai orientată către nevoile studenților. Această inițiativă subliniază nemulțumirea crescută în rândul studenților cu privire la politicile actuale.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.