Prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector al UMF Iași, decorat cu distincția „Ordre des Palmes Académiques”
Inapoi

Prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector al UMF Iași, decorat cu distincția „Ordre des Palmes Académiques”

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Educatie
Prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector pentru Strategia de dezvoltare instituțională, Management academic, Digitalizare și Relația cu sindicatele și societatea civilă al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost distins cu „Ordre des Palmes Académiques” în grad de Cavaler. Distincția, înmânată de domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România, i-a fost acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea cooperării academice franco-române, pentru promovarea valorilor francofoniei în învățământul medical românesc și pentru implicarea sa în internaționalizarea educației universitare. La ceremonia de decernare care a avut loc joi, 10 iulie, în Sala Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au participat: domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România; prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași; prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector al universității; prof. univ. dr. Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare; domnul Frédéric Beaumont, atașat pentru cooperare universitară și științifică pe lângă Ambasada Franței în Belgia; domnul Vincent Henry, directorul Institutului Francez din Iași; domnul Radu Grădinaru, consul onorific al Franței la Iași; prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, președinta Senatului UMF Iași, precum și membri ai comunității academice a universității. În cuvântul său, Excelența Sa, domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, a subliniat importanța distincției: „Este o deosebită plăcere și un profund sentiment de admirație acela care mă aduce astăzi în fața dumneavoastră, pentru a vă conferi, în numele Republicii Franceze, însemnele de Cavaler al Ordinului Palmelor Academice.” Referindu-se la activitatea științifică a profesorului Iliescu, ambasadorul a menționat: „Cercetător recunoscut în domeniul exigent al farmacologiei cardiovasculare, ați știut să îmbinați rigoarea științifică, inovația și deschiderea către nou.” În discursul său de acceptare, profesorul Iliescu a subliniat dimensiunea colectivă a acestui succes: „Această distincție depășește dimensiunea personală și reflectă recunoașterea unui parcurs colectiv – cel al unei Universități, al unei echipe și al unei comunități care, prin educație, cercetare și serviciu public, construiește punți durabile între națiuni, discipline și generații.” Prof. univ. dr. Radu Iliescu a vorbit cu emoție și despre simbolismul Ordinului și legătura sa istorică cu tradiția universitară ieșeană: „Simt o legătură simbolică între originea temporală a «Palmes Académiques» și perioada în care părinții fondatori ai Universității noastre și-au făcut studiile medicale în Franța. La aproape un secol și jumătate după, este o mare mândrie pentru mine să pășesc pe urmele domnului Rector, care este el însuși Ofițer al «Palmes Académiques», și să continui, alături de dumnealui, angajamentul instituției noastre în parteneriatul academic franco-român.” În cadrul aceluiași discurs, prof. univ. dr. Radu Iliescu și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au contribuit la acest moment: „Doresc să îmi exprim recunoștința față de toți cei care au contribuit la această recunoaștere. Față de mentorii și profesorii mei, care m-au format în spiritul analizei riguroase, al respectului față de adevărul științific și al devotamentului față de misiunea universitară. Față de domnul Rector și colegii mei de la UMF Iași, care au știut să transforme constrângerile în oportunități și să construiască, împreună, o viziune comună a excelenței. Față de partenerii noștri francezi, fără de care acest dialog intelectual și instituțional nu ar fi fost la fel de fertil. Și, desigur, față de familia mea, pentru sprijinul ei neclintit.” În încheiere, prorectorul a dedicat distincția celor care îi sunt aproape în activitatea sa zilnică: „Permiteți-mi, în cele din urmă, să dedic această distincție studenților. Ei singuri știu să facă munca noastră atât de solicitantă, de stimulantă și de vie. Ei ne obligă să ne punem mereu întrebări, să inovăm, să credem cu adevărat în viitor.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Educatie

Admiterea la liceu începe luni, 14 iulie: ce trebuie să faci, pas cu pas, ca să nu ratezi repartizarea

Admiterea la liceu pentru anul școlar 2025-2026 începe luni, 14 iulie, cu etapa de completare a fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, sub îndrumarea diriginților. În procesul de admitere contează exclusiv media obținută la Evaluarea Națională, iar ierarhia județeană a fost publicată vineri, 11 iulie, pe platforma oficială admitere.edu.ro. Prima etapă, dedicată completării opțiunilor pe fișele de înscriere, se desfășoară între 14 și 21 .

Educatie

Încep înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2025

Înscrierile la examenul de Bacalaureat, sesiunea august 2025, încep luni, 14 iulie. Elevii care nu au promovat prima sesiune sau care au susținut examenele de corigență se pot înscrie până pe 21 iulie la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului. Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura între 4 și 8 august. Acestea includ: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor .

Educatie

13 copii și tineri cu dizabilității din Iași au urcat pe scenă la un festival național de dansuri populare

În perioada iunie-iulie 2025, un grup de persoane cu dizabilități, sprijinit de Asociația De Mână cu Sindromul Down Iași, desfășoară proiectul „Drag mi-e dansul românesc!”, prin care 13 copii și tineri cu sindrom Down și autism, alături de mamele lor, au urcat pentru prima dată pe o scenă națională, dansând in cadrul Festivalului „Trăiri și emoții românești” de la Mangalia. Participarea a făcut parte din proiectul „Drag mi-e dansul românesc!” .

Educatie

Schimbări în clasamentul final la Iași, la Evaluarea Națională 2025: sute de note mărite după recorectare

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025 au adus schimbări în clasamentul județean din Iași. În urma soluționării celor 901 contestații, peste jumătate dintre notele contestate au fost mărite, iar în unele cazuri, chiar și diferențe minime de câteva sutimi au repoziționat candidații în ierarhia finală. Numărul mediilor de 10 a crescut la 8, Iașul situându-se pe locul al doilea la nivel național, după municipiul București. La nivelul județului Iași, 6 .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

03:31

Tenis: La 45 de ani Venus Williams revine pe teren, la turneul de la Washington

La 45 de ani, Venus Williams a fost invitată să participe la turneul WTA 500 de la Washington, au anunţat vineri organizatorii evenimentului. Venus Williams a ajuns la 45 de ani ani şi nu a mai jucat nici un turneu de mai bine de un an, adică şaisprezece luni. Însă organizatorii turneului WTA 500 de la Washington, care se va desfăşura în perioada 19-27 iulie, i-au acordat o invitaţie fostului
Image Description

03:18

Medic psihiatru: O să rămâneţi uimiţi, dar substanţa care dă cea mai repede dependenţă la prima doză nu este heroina sau cocaina, ci nicotina

Medicul psihiatru Ovidiu Alexinschi susţine că substanţa care dă cel uşor dependenţă este nicotina, el apreciind că probabilitatea de a deveni dependent după prima ţigară este de 32 la sută, notează news.ro. El a afirmat că o substanţă, cu cât ajunge mai rapid la creier, cu atât generează o mai mare dependenţă.
Image Description

03:12

Admiterea la liceu începe luni, 14 iulie: ce trebuie să faci, pas cu pas, ca să nu ratezi repartizarea

Admiterea la liceu pentru anul școlar 2025-2026 începe luni, 14 iulie, cu etapa de completare a fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, sub îndrumarea diriginților. În procesul de admitere contează exclusiv media obținută la Evaluarea Națională, iar ierarhia județeană a fost publicată vineri, 11 iulie, pe platforma oficială admitere.edu.ro. Prima etapă, dedicată completării opțiunilor pe fișele de înscriere, se desfășoară între 14 și 21
Image Description

02:55

Încep înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2025

Înscrierile la examenul de Bacalaureat, sesiunea august 2025, încep luni, 14 iulie. Elevii care nu au promovat prima sesiune sau care au susținut examenele de corigență se pot înscrie până pe 21 iulie la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului. Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura între 4 și 8 august. Acestea includ: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor
Image Description

02:27

Prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector al UMF Iași, decorat cu distincția „Ordre des Palmes Académiques”

Prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector pentru Strategia de dezvoltare instituțională, Management academic, Digitalizare și Relația cu sindicatele și societatea civilă al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost distins cu „Ordre des Palmes Académiques” în grad de Cavaler. Distincția, înmânată de domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România, i-a fost acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea cooperării academice
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:10

- Constanta - Dosarul în care fostul prefect Adrian Nicolaescu a luat patru ani cu executare s-ar putea REJUDECA! Iată cine va decide totul

În acest sens, pe rolul Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 3631/118/2020, ce are ca obiect „infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)“, stadiul procesual „recurs in casaţie“, ceea ce reprezintă o cale extraordinară de atac împotriva unei decizii definitive. Părțile din dosar sunt Adrian Viorel Nicolaescu, recurent (Inculpat), Rădulescu Zoea, intimat (parte civilă) și Instituţia Prefectului Judeţul
Image Description

06:00

- Constanta - Caz RAR întâlnit: Un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân SE ÎNTOARCE la proprietarii de drept la 74 de ani după NAȚIONALIZARE! Primarul a semnat dispoziția

Recent, primarul Constanței a semnat dispoziția care soluționează notificarea pe Legea 10 formulată încă de acum 24 de ani de către proprietarii de drept ai imobilului din strada Mircea cel Bătrân. La semnarea acestei dispoziții de către primar s-a ajuns, însă, prin procese, judecătorii Secției I Civile a Tribunalului obligând autoritatea locală, printr-o hotărâre pronunțată în luna martie 2025, să restituie în natură bunurile răpite în timpul regimului comunist. Astfel,
Image Description

05:46

- Constanta - Casa Suceava din Satul de Vacanță a fost scoasă din nou la vânzare: prețul redus cu un milion de euro

Printre acestea se numără și Casa Suceava, o pensiune cu restaurant din Satul de Vacanță, care a fost listată recent pe un site specializat, semn că proprietarii caută o ieșire dintr-un domeniu tot mai puțin profitabil. Afacerea complet funcțională, amplasată într-una dintre cele mai râvnite zone și anume la intrarea în Satul de vacanță, este scoasă la vânzare peuru suma de 1,5 milioane de euro. Proprietatea are o suprafață utilă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete