Daniel David: Anul viitor, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe economie
Inapoi

Daniel David: Anul viitor, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe economie

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Educatie
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat marţi că anul viitor, când se va finaliza legea salarizării unice, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe econonie, el arătân că este un angajament major, pentru el şi dacă nu obţine acest lucru, nu mai are sens să fie ministru, notează news.ro. Daniel David a menţionat că în ceea ce priveşte resursa umană, mesajul său a fost că nu vrea să discute despre reducerea fondului de salarii. Ministrul a mai spus că în zona burselor, discuţia a fost că trebuie regândite bursele, fiindcă am avut în anumite ani lucruri aberante. Potrivit ministrului, ”banii pe care o să-i salvăm în acest an şi în următorii ani aşteaptă să se întoarcă în sistem, în mai multe feluri”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Educatie

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025, așteptate pe 10 iulie. La Iași, 901 lucrări au fost reevaluate în urma contestațiilor

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025 vor fi publicate joi, 10 iulie. În județul Iași, 901 lucrări ar putea suferi modificări în urma contestațiilor depuse, după ce au fost înregistrate peste 2.000 de cereri de vizualizare a tezelor. Admiterea la liceu va începe luni, 14 iulie, cu etapa completării fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, în funcție de rezultatele finale ale Evaluării Naționale. Inspectoratul .

Educatie

Ministrul Educaţiei: Aşa cum avem în Italia și Germania clase cu 30 de elevi o să avem și în România

Ministrul educaţiei, Daniel David, a declarat marţi că, aşa cum şi în Italia avem clase cu 30 de elevi, şi în Germania la fel, vom ajunge şi în ţară să avem clase cu 30 de elevi, cum am avut, surprinzător, şi până în 2020. Ministrul s-a referit şi la Săptămâna Verde şi Şcoala Altfel, arătând că a dat instrucţiuni şi ar trebuit să se predea în săptămâna respectivă nu doar .

Educatie

Elevii din clasa a XI-a vor studia Educaţia Teatrală

Educaţia Teatrală a fost inclusă în planul-cadru pentru învăţământul liceal, clasa a XI-a indiferent de profil, precizează news.ro. În februarie 2025, UNATC a iniţiat o amplă campanie publică sub titlul „Susţine şi tu Educaţia Teatrală şi disciplina ARTE!”, un demers strategic desfăşurat în parteneriat cu toate universităţile şi facultăţile din România care includ programe de Teatru şi Artele Spectacolului, reunite în cadrul Consorţiului ARTE. Campania a susţinut activ includerea Educaţiei .

Educatie

Fără incidente la proba scrisă a Definitivatului 2025, în Iași. Șapte candidați s-au retras, iar 14 au absentat

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, a avut loc marți, 8 iulie. În județul Iași, din cei 503 candidați înscriși cu drept de participare, 489 s-au prezentat la examen, în timp ce 14 au absentat. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă, iar șapte dintre cei prezenți au decis să se retragă din motive personale, conform metodologiei care permite acest lucru. Lucrările scrise .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

23:38

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025, așteptate pe 10 iulie. La Iași, 901 lucrări au fost reevaluate în urma contestațiilor

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025 vor fi publicate joi, 10 iulie. În județul Iași, 901 lucrări ar putea suferi modificări în urma contestațiilor depuse, după ce au fost înregistrate peste 2.000 de cereri de vizualizare a tezelor. Admiterea la liceu va începe luni, 14 iulie, cu etapa completării fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, în funcție de rezultatele finale ale Evaluării Naționale. Inspectoratul
Image Description

23:09

Ministrul Educaţiei: Aşa cum avem în Italia și Germania clase cu 30 de elevi o să avem și în România

Ministrul educaţiei, Daniel David, a declarat marţi că, aşa cum şi în Italia avem clase cu 30 de elevi, şi în Germania la fel, vom ajunge şi în ţară să avem clase cu 30 de elevi, cum am avut, surprinzător, şi până în 2020. Ministrul s-a referit şi la Săptămâna Verde şi Şcoala Altfel, arătând că a dat instrucţiuni şi ar trebuit să se predea în săptămâna respectivă nu doar
Image Description

22:11

Daniel David: Anul viitor, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe economie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat marţi că anul viitor, când se va finaliza legea salarizării unice, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe econonie, el arătân că este un angajament major, pentru el şi dacă nu obţine acest lucru, nu mai are sens să fie ministru, notează news.ro. Daniel David a menţionat că în ceea ce priveşte resursa umană, mesajul său
Image Description

21:56

Topul tranzacțiilor imobiliare în luna mai – Orașul Iași, locul 2 pe țară după Brașov

În luna iunie 2025, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 49.193 de imobile, cu 1.541 mai puţine faţă de luna mai. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna iunie este cu 3.475 mai mare faţă de perioada similară a anului 2024. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunţă că cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 7.662,
Image Description

20:27

Iașul a atras de două ori mai puțini turiști decât Clujul și de trei ori mai puțini decât Brașovul. Surpriză: rezultate pozitive la Botoșani

Frunțile încruntate ale antreprenorilor ieșeni din ospitalitate s-au mai descrețit în luna mai, odată cu creșterea consistentă a numărului de turiști. Conform datelor oficiale, 35.698 de persoane s-au cazat în unitățile de profil din județ, cu peste un sfert mai mult decât în aprilie (+27%), când au fost înregistrate 28.086 de sosiri. Este una dintre cele mai bune luni mai din ultimii 15 ani, al treilea cel mai ridicat nivel
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:16

- Ilfov - A 11-a ediție de pedalare, în ”Ziua B” și alergare, la ”Cernica Pantelimon RunFest”

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 761, ediția print Duminică, pe 6 iulie, s-a alergat în natură, pe poteci însorite și cărări șerpuite de prin pădure, la ”Cernica Pantelimon RunFest”, competiție în care startul s-a dat tot din Str. Poet George Țărnea, din orașul Pantelimon. Din cauza temperaturilor foarte ridicate prognozate pentru ­weekend-ul trecut, în ”Ziua B”, organizatorii au adaptat programul competițional pentru siguranța tuturor participanților. Astfel, de la
Image Description

00:57

- Braila - Timp de opt ore, se oprește apa în cartierele Viziru III și Caporal Mușat

• joi, 10 iulie, între orele 8:00 și 16:00, se vor executa lucrări de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă a municipiului, în cadrul POIM • vor fi afectate, de asemenea, de oprirea furnizării apei potabile Grădinița nr. 11, Spălătoria „Carpet Clean” și Școala „Mihail Sadoveanu” O nouă lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a municipiului, cu afectarea unui mare număr de consumatori. Astfel, Compania de
Image Description

00:52

- Braila - Zâmbete modelate în lut, la Casa Umorului Desenat

• atelier coordonat de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal - Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” • la evenimentul organizat marți, 8 iulie, au participat elevii claselor primare ale Liceului de Arte „Hariclea Darclée”, Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” și Școlii Gimnaziale „Fănuș Neagu” Brăila Marți, 8 iulie, Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” a găzduit activitatea intitulată „Zâmbete modelate. În lut”, un inedit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete