Rata de succes la examenul de bacalaureat a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% după soluţionarea contestaţiilor, conform rezultatelor finale făcute publice luni de Ministerul Educaţiei, care precizează că numărul contestaţiilor a fost mai mic decât în anii precedenţi. De asemenea, 21.803 candidaţi au solicitat vizualizarea lucrărilor, scrie news.ro. ”După soluţionarea contestaţiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – pe ansamblul tuturor promoţiilor (78,2% – în sesiunea iunie-iulie 2024). Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidaţi promovaţi (+ 2.287 de candidaţi faţă de rezultatele iniţiale – 77.805 candidaţi). Dintre aceştia, 75.662 de candidaţi provin din promoţia curentă (rată de reuşită: 81,9%), iar 4.430 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (rată de reuşită: 35,8%). Cei mai mulţi candidaţi (14.004 – promoţii cumulate) au obţinut medii situate pe segmentul 9 – 9.49, iar 33 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10 (+ 9 faţă de prima afişare). Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen: Au fost declaraţi respinşi 24.602 candidaţi, iar 64 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă. Numărul contestaţiilor înregistrate în sesiunea curentă (39.734) se situează pe un trend descendent, comparativ cu anii anteriori (exemple: 51.373 de contestaţii depuse în sesiunea similară a anului trecut, 54.632 – 2023, respectiv 49.115 – 2022). Din acest total, 17.004 contestaţii au vizat note la proba la Limba şi literatura română, 311 contestaţii la proba la Limba şi literatura maternă 11.682 de contestaţii la proba obligatorie a profilului şi 10.737 de contestaţii la proba la alegere a profilului şi specializării. După parcurgerea procedurii de reevaluare, pentru 37.947 de lucrări notele iniţiale au fost modificate (în plus sau minus, conform metodologiei). 21.803 candidaţi au solicitat vizualizarea lucrărilor (7,2% din totalul lucrărilor). A doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat din acest an se va desfăşura în perioada 4 – 26 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 – 21 iulie).”
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025, au fost publicate luni, 30 iunie. În județul Iași a fost înregistrată o rată cumulată de promovare de 83,23%. Astfel, județul se situează pe locul al patrulea la nivel național, depășind media generală a țării, care este de 76,5%. După soluționarea contestațiilor, rata cumulată de promovare la Iași (care include atât candidații din promoția curentă, cât și pe cei din promoțiile
.
România a urcat pe prima treaptă a podiumului internațional la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) 2025. Elevii români au obținut patru medalii de aur – dintre care trei cu punctaj maxim – și două medalii de argint, clasându-se pe locul I pe națiuni. Performanța echipei naționale include și o contribuție esențială din partea elevilor ieșeni, care au obținut două medalii de aur și una de argint. Cei trei
.
Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2025 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), pe bacalaureat.edu.ro, și pot fi văzute în articol. Vezi mai jos listele cu notele și mediile finale obținute de candidați la Bacalaureat 2025 după contestații. În continuare, doar două eleve din Iași au obținut media 10. Codrina Ștefana Costia, absolventă a Colegiului Național „Emil Racoviță”, visează să ajungă
.
Două dintre cele mai mari instituții de învățământ superior din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIASI), deschid, începând de luni, 30 iunie, perioada de înscrieri pentru admiterea în anul universitar 2025–2026. La ambele universități, cele mai multe locuri sunt fără taxă: 1.075 la UMF și 2.500 la Politehnică. Candidații la UMF Iași se pot înscrie exclusiv online, între 30 iunie
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.