Înapoi la știri

Investițiile în sectorul semiconductorilor ating cote record la nivel mondial

25 Jun 2024
10 minute min
Elena Dumitrescu
Investițiile în sectorul semiconductorilor ating cote record la nivel mondial

Investițiile în sectorul semiconductorilor ating cote record la nivel mondial

Investițiile din sectorul semiconductorilor se anunță a fi, în perioada următoare, printre cele mai mari din lume. În acest context, gigantul american Intel se pregătește să aloce circa 100 de miliarde de dolari pentru acest domeniu. Guvernele sprijină și ele acest sector, alocând miliarde de dolari în acest sens.

Cea mai valoroasă companie din lume, Nvidia, este una care activează în domeniul semiconductorilor. Producătorul american de cipuri Onsemi va investi până la două miliarde de dolari pentru a-și majora producția de semiconductori în Cehia, extinzându-și capacitățile europene într-un moment în care Uniunea Europeană caută să obțină autonomia pe segmentul produselor critice. Agențiile de știri AP și Reuters transmit că proiectul reprezintă una din cele mai mari investiții străine în Cehia. Guvernul ceh a anunțat că investiția va fi direcționată spre actuala facilitate de producție a companiei din orașul Roznov pod Radhostem, unde în prezent se fabrică zilnic zece milioane de cipuri. De asemenea, numărul de angajați va crește de la 1.700 la 3.000.

Industria auto este o parte esențială a economiei cehe. Volkswagen, care deține Skoda Auto - cel mai mare exportator al țării, este un partener strategic al Onsemi. Investiția vine în urma unor decizii similare ale STMicroelectronics (în Italia), Intel și TSMC (în Germania). Conform consultanței McKinsey, producția globală de semiconductori ar urma să devină până în 2030 o industrie de 1.000 miliarde de dolari, în creștere de la 600 miliarde de dolari în 2021.

Pe de altă parte, Intel planifică cheltuieli de 100 de miliarde de dolari în patru state din SUA pentru a construi și extinde fabrici producătoare de semiconductori, după ce și-a asigurat granturi și împrumuturi federale de 19,5 miliarde de dolari și speră să obțină încă 25 de miliarde de dolari sub formă de scutiri fiscale, transmite Reuters, citată de News.ro. Planul de cheltuieli pe cinci ani al Intel este să transforme terenurile goale din apropiere de Columbus, Ohio, în ceea ce CEO-ul Pat Gelsinger a descris drept "cel mai mare centru de producție de cipuri AI din lume", începând din 2027.

Guvernul SUA a anunțat miercuri fondurile federale către Intel în temeiul Legii CHIPS, ceea ce a dus la creșterea acțiunilor Intel cu 4% înainte de deschiderea bursei. Planul implică și renovarea fabricilor din New Mexico și Oregon, precum și extinderea operațiunilor în Arizona. Aceste măsuri au ca scop revenirea SUA în topul producătorilor de semiconductori, având în vedere că rivalul de lungă durată - Taiwan Semiconductor Manufacturing Co - construiește la rândul său o fabrică mare în zonă, cu speranța de a primi finanțare din impulsul dat de președintele Joe Biden pentru a aduce producția avansată de semiconductori înapoi pe teritoriul american. Planul administrației Biden pentru o renaştere a producției de cipuri va ajuta în mare măsură Intel să își repare modelul de afaceri.

Producătorul de cipuri de memorie Micron Technology urmează să primească subvenții de 6,1 miliarde de dolari de la Departamentul pentru Comerț al SUA pentru susținerea proiectelor interne de fabrici de cipuri, a declarat liderul majorității democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer. Pachetul de subvenții va finanța unitățile de fabricare a cipurilor din New York și Idaho, prin intermediul legii "cipuri și știință", a declarat senatorul din New York. Micron plănuiește să construiască un complex de fabrici de cipuri în New York în următorii 20 de ani.

SUA încearcă să reducă dependența de China și Taiwan și să își intensifice propria producție de cipuri. Cota SUA din capacitatea globală de producție de semiconductori a scăzut de la 37% în 1990 la 12% în 2020, potrivit Asociației Industriei Semiconductorilor (SIA). Parlamentarii au avertizat că dependența SUA de cipurile fabricate în Taiwan de către TSMC este riscantă, având în vedere că China revendică insula autoguvernată drept teritoriul său.

Intel a obținut granturi de 8,5 miliarde de dolari luna trecută, în timp ce TSMC a câștigat în aprilie 6,6 miliarde de dolari pentru a-și dezvolta producția americană. Legea "cipuri și știință" alocă 52,6 miliarde de dolari pentru susținerea sectorului. Departamentul de Comerț dedică 28 de miliarde de dolari pentru subvenții guvernamentale pentru fabricarea de cipuri avansate, deși are cereri de peste 70 de miliarde de dolari și dispune de 75 de miliarde de dolari în autoritatea de împrumut.

Acțiunile Nvidia erau în creștere cu 0,6% la bursa din New York, la jumătatea săptămânii trecute, după ce compania a devenit, marți, cea mai valoroasă companie din lume, depășind Microsoft, datorită rolului pe care îl așteaptă investitorii pentru inteligența artificială în economia globală în următorii ani. Acțiunile Nvidia au crescut cu 3,5% marți, oferindu-i o valoare de piață de aproximativ 3.340 miliarde de dolari. Aceasta a făcut ca producătorul de semiconductori să treacă peste Microsoft și Apple, care s-au luptat pentru primele locuri în ultimele zile.

Cresterea valorii de piață a Nvidia a fost determinată de cererea pentru cipurile sale, care sunt standardul de aur în spațiul AI. Acțiunile companiei au crescut cu peste 170% în acest an și cu aproximativ 1.100% de la cel mai scăzut nivel atins în octombrie 2022. Profiturile mari și creșterea entuziasmului investitorilor față de AI au contribuit la creșterea acțiunilor Nvidia. Numai în ultimele 96 de zile, Nvidia a trecut de la 2.000 de miliarde de dolari la 3.000 de miliarde de dolari, în timp ce Microsoft a avut nevoie de 945 de zile pentru aceeași tranzitie, iar Apple, 1.044 de zile.

Anterior, doar 11 companii din SUA, din 1925 până în prezent, au atins primul loc cu valoarea de piață la închidere, potrivit analistului senior de indici la S&P Dow Jones Indices, Howard Silverblatt.

Alte postari din Economie
Economie

Ungaria a înregistrat un record istoric în turism în 2025

În anul 2025, Ungaria a atins un record remarcabil de aproape 20 de milioane de vizitatori și 47 de milioane de înnoptări, indicând o creștere semnificativă a interesului pentru această destinație. Peste 713.000 de turiști români au vizitat țara vecină, conform news.ro, ceea ce a reprezentat o creștere de 11,9% față de 2024.

Economie

Tinerii români și gestionarea finanțelor în cuplu, de Dragobete

Un recent studiu BCR, realizat de Cult Market Research, evidențiază cum tinerii din România își administrează finanțele în relații, subliniind aspecte precum încrederea și maturitatea. De Dragobete, Banca Comercială Română scoate în evidență importanța discuțiilor legate de bani, care pot afecta stabilitatea relațiilor de cuplu.

Economie

Declarația Unică 212: Ce trebuie să știe angajații în 2026

Angajații cu venituri suplimentare din dobânzi, chirii sau drepturi de autor se confruntă anual cu întrebarea legată de necesitatea depunerii Declarației Unice (DU) 212. Conform ziaruldeiasi.ro, 2026 aduce clarificări importante privind obligațiile fiscale asociate acestor venituri.

Economie

O nouă descoperire în imprimarea 3D ne apropie de descărcarea unei mașini

Într-o perioadă în care industria cinematografică se confrunta cu amenințări mai puțin legitime, studiourile și cinematografele erau extrem de îngrijorate de pirateria filmelor. Potrivit gizmodo.com, pe parcursul unei panicii intense, Asociația Cinematografică a Americii (MPAA) a publicat un studiu controversat, susținând că infractorii cu camere au costat industria nu mai puțin de 18,2 miliarde de dolari în pierderi de venituri în 2005.

Acasa Recente Radio Județe