Bugetul public: promisiuni electorale sau contabilitate?
În perioada electorală 2024–2025, bugetul public din România a evoluat într-un instrument al promisiunilor, subliniază analiza realizată de un economist ieșean. Expertul atrage atenția asupra deficitului bugetar care a depășit 9%, evidențiind că acesta nu se poate justifica doar prin factori economici, ci reflectă o politică bazată pe mobilizare emoțională și opacitate în cheltuieli. Potrivit ziaruldeiasi.ro, acest fenomen marchează o transformare semnificativă a rolului bugetului în societate.
👉 Instabilitatea bugetară și politicile electorale
Anii electorali au demonstrat cum bugetul poate fi utilizat ca un mecanism de finanțare a promisiunilor, mai degrabă decât ca un instrument destinat gestionării echilibrate a finanțelor publice. Tensiunile redistributive, formulate prin expresia populară „Banul e ochiul dracului”, sugerează că puterea de a redistribui resursele poate, în final, să corupă judecata administrativă. Această abordare s-a transformat într-un mecanism structural al politicii, dincolo de natura tehnică a bugetului.
Criticii subliniază că tendința actuală de creștere a deficitului nu este decât o continuare a unei dinamici economice periculoase, în care promisiunile electorale devin priorități în detrimentul realizării unei agriculturi sustenabile. Istoria demonstrează că „când votul se extinde mai repede decât prosperitatea, statul crește mai repede decât economia care îl finanțează.”
👉 Impactul acestui model asupra viitorului economic
Realitatea bugetară din România este influențată de aranjamente politice, iar expansiunea statului dincolo de limitele productive poate avea consecințe grave asupra sustenabilității economice. În contextul actual, deficitul va continua să fie un subiect de discuție, mai ales având în vedere declarațiile politicienilor că intervenția macroeconomică este esențială în perioade de recesiune. Totuși, analistul avertizează că acesta nu trebuie să devină un mecanism structural de finanțare a promisiunilor electorale.
Astfel, profesorul susține că „votul legitimează deciziile politice, dar nu creează resurse.” Acest principiu este crucial, având în vedere că resursele care susțin cheltuielile publice trebuie generate de o economie productivă funcțională, nu de promisiuni electorale nereale.
