Acţionarul majoritar al Patria Bank SA ia în calcul vânzarea acţiunilor deţinute
Inapoi

Acţionarul majoritar al Patria Bank SA ia în calcul vânzarea acţiunilor deţinute

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Economie
EEAF Financial Services BV, acţionarul majoritar al Patria Bank SA, ia în calcul vânzarea tuturor acţiunilor deţinute sau doar a unei părţi, nefiind luată încă o decizie în acest sens, se arată într-un anunţ transmis de bancă Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro. Banca are o capitalizare de 277,05 milioane lei. Patria Bank a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 10 milioane de lei, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul consolidării activităţii comerciale şi optimizării operaţiunilor. Activele totale, în valoare de 4,7 miliarde lei, prezintă o creştere cu 4% faţă de sfârşitul anului 2024. În primele trei luni, venitul net bancar a crescut cu 13% comparativ cu primul trimestru din 2024, ajungând la 56,8 milioane de lei. Patria Bank este o bancă românească listată pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (simbol bursier: PBK) ce oferă produse şi servicii financiare – de la conturi curente, economisire şi credite, până la soluţii digitale moderne – adresate atât persoanelor fizice, cât şi microîntreprinderilor, IMM-urilor şi sectorului agricol. Patria Bank este parte a unui grup financiar care include şi Patria Credit IFN, specializată în microfinanţare rurală, şi SAI Patria Asset Management, administrator de fonduri de investiţii. Acţionarul majoritar al băncii este fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), susţinut de instituţii financiare internaţionale precum BERD, FEI şi BSTDB.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Economie
Economie

Execuţia bugetară (2024)—Ultima ”dare de seamă”

A fost scos ”la vopsea” (de către MF) Proiectul Legii pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat aferent anului trecut. Se aliniază la acesta și alte două conturi – privitoare la execuţia bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi a datoriei publice. De altfel, era cam obligatoriu. Cel puțin așa glăsuiesc prevederile art.56 și art.57 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice. Mai .

Economie

Cu cât îți crește rata la creditul ipotecar în Iași, dacă pierzi cota redusă TVA de 9%?

Creșterea TVA-ului pentru locuințe face ca achiziția unui imobil să fie mai costisitoare, adăugând câteva mii de euro în plus la prețul final. Această majorare nu doar că influențează costul de achiziție, dar afectează și avansul necesar, valoarea creditului și rata lunară. În orașe precum Iași, unde cererea pentru apartamente noi rămâne ridicată, efectele acestor schimbări fiscale pot fi resimțite puternic. Începutul verii a adus o ușoară creștere a prețurilor, .

Economie

Uber investeşte într-o flotă de robotaxiuri electrice 300 de milioane de dolari

Uber a anunţat joi că va investi 300 de milioane de dolari în producătorul de vehicule electrice Lucid Motors, în cadrul unui acord care prevede lansarea unei flote de robotaxiuri începând cu 2026, transmite Reuters, citată de news.ro. Proiectul va debuta într-un mare oraş american la finalul anului viitor şi presupune achiziţia şi implementarea a peste 20.000 de SUV-uri Lucid Gravity, dotate cu tehnologie de conducere autonomă dezvoltată de startup-ul .

Economie

Construcția noului magazin Lidl din Tătărași a intrat în linie dreaptă. Investiția este estimată la 2,5 milioane de lei

Lucrările pentru noul supermarket Lidl din cartierul Tătărași au început, oficial, în aceste zile. Proiectul face parte dintr-un plan urbanistic mai amplu, cu o investiție estimată la 2,5 milioane lei. Retailerul german își propune ca până la sfârșitul anului să depășească pragul de 400 de magazine, în toată țara. Au început oficial lucrările pentru construirea noului supermarket Lidl din cartierul Tătărași, odată cu deschiderea șantierului pe strada Aurel Vlaicu. Zona .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

22:58

Acţionarul majoritar al Patria Bank SA ia în calcul vânzarea acţiunilor deţinute

EEAF Financial Services BV, acţionarul majoritar al Patria Bank SA, ia în calcul vânzarea tuturor acţiunilor deţinute sau doar a unei părţi, nefiind luată încă o decizie în acest sens, se arată într-un anunţ transmis de bancă Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro. Banca are o capitalizare de 277,05 milioane lei. Patria Bank a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 10 milioane de lei,
Image Description

20:33

Locuinţa fostului fotbalist Michel Platini a fost spartă în timp ce acesta era acasă. Mai multe trofee au fost furate

Michel Platini a fost victima unei spargeri vineri dimineaţă la domiciliul său din Bouches-du-Rhône. Prezent la faţa locului, fostul fotbalist şi preşedinte al UEFA este nevătămat, dar a constatat că aproximativ douăzeci de trofee i-au fost furate, relatează RMC Sport, citată de news.ro. Fostul fotbalist s-a trezit la ora 5:30 dimineaţa, auzind zgomote în grădina sa. Un bărbat cu glugă şi îmbrăcat în negru a fugit când l-a zărit pe
Image Description

20:28

Execuţia bugetară (2024)—Ultima ”dare de seamă”

A fost scos ”la vopsea” (de către MF) Proiectul Legii pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat aferent anului trecut. Se aliniază la acesta și alte două conturi – privitoare la execuţia bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi a datoriei publice. De altfel, era cam obligatoriu. Cel puțin așa glăsuiesc prevederile art.56 și art.57 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice. Mai
Image Description

19:17

Premii pentru elevele din județul Iași cu 10 pe linie la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Zece absolvente din județul Iași, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, au fost celebrate joi, 17 iulie, în cadrul unei festivități organizate la Palatul Roznovanu. Evenimentul, devenit deja o tradiție, a fost organizat de Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, și a pus în lumină munca depusă de aceste tinere la examenele naționale. Cele zece absolvente de gimnaziu și liceu care au obținut
Image Description

16:07

Trei medalii cucerite de boxerii ieșeni la Cupa României. „A participat crema boxului românesc”

În această săptămână, Sala Olimpia din București a găzduit Cupa României la box. Sportivii ieșeni au obținut trei medalii la competiția care a adus la start cei mai buni 67 de pugiliști din țară, toți trei fiind legitimați la CSM Iași (a nu se confunda cu gruparea Primăriei Iași, CSM 2020). Ionuț Chiriac a obținut medalia de argint la categoria 65 de kilograme, iar Alexandru Zaharia (90 kg) și Renato
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:04

- Olt - Guvernul vrea să publice lista cu numele celor care nu își plătesc datoriile la stat. „Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații”

Guvernul intenționează să modifice Codul de procedură fiscală pentru a permite publicarea numelor contribuabililor care au datorii la bugetul de stat, alături de sumele restante. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă, potrivit Economedia. Concret, măsura vizează eliminarea caracterului confidențial al informațiilor privind identitatea contribuabilului, natura obligațiilor fiscale și cuantumul acestora. „Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații care privesc
Image Description

01:04

- Braila - Brăilenii sunt așteptați la Târgul de ceramică, textile și produse tradiționale

* deschis cu ocazia Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, târgul își așteaptă oaspeții până pe 24 iulie, în zona scenei de pe Esplanadă * în cele 15 căsuțe puse la dispoziție de Primărie, sunt prezenți meșteri populari, artizani si creatori de frumos, care expun marochinărie, țesături, ceramică, produse apicole, lavandă și produse handmade Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Image Description

00:49

- Olt - Autoritățile locale vor decide dacă vor sau nu jocuri de noroc în localitate. Ministrul Cseke Atilla: “Este o măsură de descentralizare, prin care autoritatea locală poate să decidă”

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, în ce va consta pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. Cseke Attila a anunțat că autoritățile locale vor decide dacă vor mai avea jocuri de noroc sau nu în localitate. “Vă spun câteva măsuri din cele 2 componente pe partea de administrație și aș începe cu componenta descentralizare, unde vom propune o simplificare a procedurilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete