Numărul persoanelor angajate în primele șapte luni ale anului 2025 în județul Olt a ajuns la 2.146, datorită serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, potrivit olt-alert.ro.
Dintre acești angajați, 1.333 aveau peste 45 de ani, 291 între 35 și 45 de ani, 253 între 25 și 35 de ani și 269 erau tineri sub 25 de ani. Potrivit sursei, în funcție de mediul de rezidență, 931 de persoane angajate vin din mediul urban, iar 1.215 din mediul rural.
Conform datelor, cele mai multe persoane angajate au studii liceale și postliceale (947), urmate de cele fără studii și cu studii gimnaziale (497), cu studii profesionale (513) și 129 cu studii universitare.
Notaază olt-alert.ro că din totalul celor angajați, 953 apar în categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, în baza profilării realizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt pentru fiecare persoană în parte.
Pentru facilitarea integrării în câmpul muncii, persoanele în căutare de locuri de muncă, înregistrate în baza de date a agenției și cu domiciliul sau resedinta în județ, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care a fost modificată și completată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail