Continuăm dialogul nostru cu Florina Pantilimonescu, arhitect și doctorand în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, unde cercetează aplicarea metodelor de machine learning în arhitectură. Absolventă a Facultății de Arhitectură dar și a celei de Matematică, doamna arhitect și cadru didactic și universitar Florina Pantilimonescu urmărește să aducă potențialul cunoașterii matematice în sprijinul procesului creativ și decizional al arhitecților. Cum poate inteligența artificială să contribuie la o arhitectură mai sustenabilă? Aici trebuie să abordăm noi subiecte precum optimizarea consumului de energie, utilizarea materialelor reciclabile sau crearea de clădiri inteligente care se adaptează la mediul înconjurător. Cum poate fi folosită inteligența artificială pentru a îmbunătăți calitatea vieții în spațiile construite? Această întrebare explorează potențialul AI în crearea de spații mai sănătoase, mai confortabile și mai eficiente din punct de vedere energetic? Calitatea vieții în mediul construit răspunde atât nevoilor de bază – precum siguranța, confortul termic și acustic sau orientarea intuitivă în spațiu – cât și unor aspecte mai subtile, legate de atmosferă, apartenență culturală și plăcerea estetică. Inteligența artificială a atins un nivel de maturitate considerabil în optimizarea unor parametri concreți: confortul termic și acustic, iluminarea spațiilor interioare, precum și controlul sistemelor de ventilare, răcire sau încălzire, toate contribuind la un un confort general. Totuși, unele noțiuni precum confortul termic sunt mai complexe decât indică cifrele standard. Deși temperatura de 22°C este considerată ideală pentru activități statice la interior, cercetările arată că percepția umană poate varia semnificativ. Un studiu realizat la Universitatea Aalborg din Danemarca demonstrează că percepția temperaturii poate fi influențată de culoarea pereților, diferențele ajungând până la 2°C, în funcție de individ. Aici, inteligența artificială capătă un potențial aparte: nu doar să regleze condițiile pentru un grup general, ci să personalizeze experiența, înțelegând și răspunzând nevoilor fiecărui utilizator în parte, într-un mediu comun. Această logică poate fi extrapolată la întreaga gamă de factori care ne influențează confortul fizic: mirosuri, texturi, lumină, sunet. Totuși, discuția devine considerabil mai complexă atunci când abordăm confortul psihic. Citiți și: Inițiativă inedită a ZDI, pentru nespecialiști – Ghid de prezentare, inițiere și folosire a inteligenței artificiale Aș vrea să mă opresc asupra unei noțiuni greu de definit, dar esențiale în arhitectură: atmosfera. Arhitecții încearcă mereu să o înțeleagă, să o modeleze, să o provoace într-un spațiu construit. Atmosfera, așa cum o descrie Peter Zumthor, este acel amestec subtil și aproape inefabil de lumină, materialitate, proporție, sunet și memorie care te face să simți un loc înainte de a-l înțelege rațional. Atmosfera contribuie într-un mod esențial, adesea mai profund și mai influent decât criteriile de bază, la calitatea vieții în spațiile construite. Este acel factor greu de cuantificat, dar ușor de simțit, care face diferența între un spațiu funcțional și unul memorabil. Inteligența artificială poate deveni un aliat în explorarea acestei dimensiuni subtile: fie prin generarea de scenarii spațiale experimentale, menite să testeze și să înțeleagă atmosfera, fie prin interpretarea datelor colectate direct din experiența utilizatorilor. La diametrul opus față atmosferă se află o cerință fundamentală: siguranța. Un exemplu pragmatic și extrem de relevant în acest sens este simularea fluxurilor de evacuare în caz de hazard. Softuri precum Pathfinder pot fi utilizate pentru a modela comportamentul mulțimilor prin agenți virtuali construiți pe baza algoritmilor de învățare prin întărire (reinforcement learning). Aceștia simulează mișcarea aglomerațiilor de oameni în spațiu, oferind arhitecților un instrument valoros în prevenirea situațiilor critice. După un secol XX marcat de standardizare, în dimensiuni, soluții și nevoi, specific modernismului, inteligența artificială îmi pare o oportunitate de a reorienta atenția către individ. Prin puterea sa de calcul, AI poate sprijini arhitecții în a răspunde unor cerințe tot mai personalizate, fără a pierde din vedere apartenența la un grup divers și integrarea într-un spațiu comun. Ce ne puteți spune despre proiectare parametrică și generativă? Evoluția tehnologică în arhitectură poate fi înțeleasă în patru etape succesive: modularitate, design computațional, parametrizare și, mai recent, inteligența artificială. Parametrizarea introduce în proiectare un limbaj matematic specific, în care obiectele sunt definite printr-un set de variabile: parametri. De exemplu, raza este un parametru care definește cercul. În modelele digitale, formele geometrice sunt descrise integral prin astfel de parametri, ceea ce permite o manipulare controlată, precisă și flexibilă a geometriei. Manipularea parametrilor în interfețe precum Grasshopper a condus la dezvoltarea arhitecturii parametrice, o schimbare profundă de paradigmă față de designul computațional tradițional. Dacă într-un program precum AutoCAD procesul presupune trasarea directă a liniilor și volumelor în spațiul digital, arhitectura parametrică se bazează pe reguli, funcții și relații între parametri. În loc să desenăm fiecare element, definim condițiile lui de existență și comportament, iar geometria rezultă din aceste relații dinamice. Formularea numerică a geometriei conduce aproape firesc la studiu generativ, adică la generarea de soluții în care parametrii iau valori diferite pentru a obține diverse geometrii. Dacă manual, un arhitect poate formula un set rezonabil de variații – de exemplu 10 (ceeea ce este mult mai accesibil în designul parametric comparativ cu cel , impropriu spus, tradițional) – acesta tot nu acoperă plaja completă de posibile soluții. Automatizarea acestui proces deschide drumul designului generativ, definitivat înainte de popularizarea inteligenței artificiale generative și cu un sens ușor diferit. Când modelele AI intră în joc, acestea aduc un criteriu de evaluare al soluțiilor și optimizare în obținerea unei soluții. Printre primele aplicații care să integreze AI în designul generativ au fost conformarea spațiilor de birouri, realizat de echipa Autodesk. Amplasarea mobilierului a fost generată în mii de variante, evaluate și optimizate cu AI după mai multe metrici: luminare naturală, relații vizuale, sentimentul de intimitate și de conectivitate etc. Fără etapa evaluativă, ar fi dificil de discernut dintre mii de soluții posibile. Episoadele anterioare are rubricii de inițiere în folosirea AI le găsiți AICI Găsiți mai multe detalii despre termenii folosiți în DICȚIONARUL AI Continuare în numărul viitor Marius GHEORGHIU: CONTACT – Email: redactie@ziaruldeiasi.ro, Telefon: 0745079523