Reacția ANOSR după tăierea burselor pentru studenții de la taxă: „O măsură injustă şi discriminatorie”
Inapoi

Reacția ANOSR după tăierea burselor pentru studenții de la taxă: „O măsură injustă şi discriminatorie”

Postat cu 14 ore în urmă

Update cu 14 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îşi exprimă „profunda dezamăgire şi îngrijorare” cu privire la eliminarea posibilităţii studenţilor care studiază la forma de finanţare cu taxă de a beneficia de burse şi în legătură cu limitarea perioadei de acordare a burselor exclusiv pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, modificări survenite în sistemul de acordare a burselor pentru studenţi şi cuprinse într-un ordin al Ministerului Educaţiei. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a adoptat Ordinul nr. 4957/2025 care modifică o anexă privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă, înaintând o formă de proiect partenerilor de dialog social care conţinea o serie de măsuri menite doar să accentueze inechităţile din sistemul de învăţământ superior, în completarea reglementărilor deja aspre survenite adoptării Legii nr. 141/2025, care au impact direct în parcursul universitar al studenţilor, precizează ANOSR într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, actul normativ nu a beneficiat de o perioadă de consultare publică, proiectul nefiind publicat în transparenţă decizională, ci doar dezbătut în şedinţa Comisiei de Dialog Social din data de 31 iulie 2025. „Această practică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării ignoră principiile transparenţei şi implicării actorilor interesaţi în luarea deciziilor, exprimând o lipsă de respect a instituţiei şi o sfidare a reglementărilor existente în acest sens. Dezamăgitor este faptul că acest caz nu este unul singular, Ministerul Educaţiei şi Cercetării practicând în ultimele luni acest mod de adoptare a actelor normative”, precizează sursa citată. Referitor la Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în 4 august, ANOSR consideră că restrângerea dreptului studenţilor eligibili de a beneficia de burse, prin eliminarea posibilităţii celor înscrişi la forma de finanţare cu taxă de a primi sprijin financiar prin burse, reprezintă „o măsură injustă şi discriminatorie, încălcând principiile care guvernează sistemul naţional de învăţământ superior”: al echităţii şi al asigurării egalităţii de şanse şi nediscriminării. „Acordarea burselor, indiferent de categoria acestora, nu ar trebui condiţionată de forma de finanţare a studentului, întrucât aceasta nu reflectă un criteriu în vederea stabilirii beneficiarilor de burse prin reglementările de la nivel naţional. Dacă un student îndeplineşte criteriile necesare pentru a dispune de un anumit tip de bursă, performanţele şi munca depusă de acesta (pentru obţinerea rezultatelor academice sau de cercetare, respectiv pentru a se susţine la studii) nu ar trebui să fie desconsiderate doar pentru că acesta nu studiază în regim bugetat în anul de studiu respectiv”, arată ANOSR. Organizaţia mai consideră că, având în vedere rolul burselor sociale de „a facilita accesul şi parcursul în învăţământul superior pentru studenţii proveniţi din categorii defavorizate” şi de a asigura condiţii minime de subzistenţă pentru aceştia, defavorizarea studenţilor care studiază la taxă „va accentua dificultăţile cu care aceştia se confruntau deja” şi va reprezenta „eliminarea unui sprijin esenţial” pentru aceste categorii de studenţi, inclusiv pentru aceia care reuşesc să găsească resursele financiare pentru a-şi achita taxele de şcolarizare. Totodată, bursele pentru performanţă au drept scop încurajarea şi recompensarea studenţilor care au rezultate deosebite la învăţătură, în cercetare şi inovare sau în alte situaţii stabilite de instituţiile de învăţământ superior, astfel că efortul studenţilor nu ar trebui neglijat sau chiar ignorat doar din raţionamentul că aceştia urmează studii în regim de finanţare cu taxă, adaugă sursa citată. Referitor la acordarea burselor pe toată durata anului universitar, inclusiv pe perioada vacanţelor, ANOSR a susţinut încă din 2017 necesitatea implementării acestui mecanism în cadrul sistemului de burse pentru studenţi, întrucât „calitatea de student nu se pierde pe perioada vacanţelor”. „Mai mult, studenţii au cheltuieli şi în afara perioadelor de activităţi didactice propriu-zise, fiind nevoiţi să-şi acopere cheltuielile curente de trai şi pe perioada vacanţelor (de iarnă, de primăvară, de vară), având de achitat taxe de cazare în cămin sau chirii în centrul universitar în care studiază, deşi nu rămân acolo pe perioada întregii vacanţe”, precizează ANOSR. Sursa citată menţionează că, spre exemplu, în cazul burselor sociale, care reprezintă unul dintre principalele mecanisme pentru accesibilizarea educaţiei şi crearea unui mediu echitabil în învăţământul superior, se remarcă „în mod evident” că situaţia materială sau medicală a studentului, precum şi alţi factori asociaţi, nu se modifică în decursul perioadelor fără activităţi didactice din timpul anului. „Studenţii se confruntă cu probleme similare de subzistenţă şi în săptămânile de vacanţă, bursele reprezentând un sprijin constant şi necesar pentru aceştia. Faptul că studenţii nu vor mai beneficia de burse în aceste perioade îi poate determina să se angajeze temporar pentru a-şi acoperi cheltuielile, iar veniturile suplimentare pe care sunt nevoiţi să le aibă ar putea ulterior să le pericliteze şansele de a beneficia de burse sociale în anul universitar următor, din cauza posibilităţii înregistrării unor venituri peste plafonul de acordare a burselor”, subliniază ANOSR în comunicatul citat. Organizaţia raminteşte că, în urma adoptării Legii nr. 141/2025, fondul de burse se calculează prin raportarea la salariul minim net, în locul celui brut, fapt ce va aduce o scădere de aproximativ 40% a fondului şi, în consecinţă, scăderea numărului de beneficiari, iar alocarea acestuia se va realiza doar pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, nu şi pe durata vacanţelor, reducându-se astfel suplimentar fondul total de care vor dispune instituţiile de învăţământ superior. „Impactul acestor măsuri se va vedea prin scăderea accesului şi absolvirii de studii superioare, în special în rândul persoanelor din categorii defavorizate, în creşterea ratei de abandon în învăţământul superior, precum şi în rata de studenţi angajaţi pe parcursul studiilor pentru a reuşi să-şi acopere cheltuielile de trai. De asemenea, este posibil ca retenţia studenţilor să devină din ce în ce mai complexă şi să necesite eforturi suplimentare din partea instituţiilor de învăţământ superior, prin sprijin financiar, cursuri remediale (în special pentru studenţii care nu reuşesc să frecventeze suficient activităţile didactice) şi alte facilităţi”, se mai arată în comunicatul citat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

22:43

Performanță ieșeană la Olimpiada Națională InfoEducație. Premii, mențiuni și medalii de argint pentru tinerii inovatori

Elevii ieșeni s-au remarcat la Olimpiada Națională de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație, organizată în perioada 28 iulie – 1 august, la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. Tema ediției din acest an a fost „Compilăm idei. Optimizăm viitorul”. Lotul județului Iași a fost format din cinci echipe, alcătuite din 10 liceeni, coordonați și însoțiți de profesorul Daniel Silviu Vereștiuc de la Școala Gimnazială „George Călinescu” Iași. Elevii au concurat
Image Description

22:18

UMF Iași a instalat un sistem fotovoltaic pe căminul E5, în cadrul unei strategii de tranziție energetică

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a pus în funcțiune un sistem fotovoltaic pe acoperișul căminului E5, situat pe strada Gheorghe Asachi nr. 14. Proiectul face parte din strategia instituției de reducere a amprentei de carbon și de promovare a sustenabilității. Sistemul, format din 170 de panouri solare cu o putere instalată totală de aproape 92 kW, produce energie electrică din surse regenerabile. Aceasta acoperă o
Image Description

21:35

„Trei tenori ieșeni”, în concert caritabil pentru sprijinirea victimelor inundațiilor din Suceava și Neamț

Un concert caritabil menit să ofere sprijin comunităților afectate de recentele inundații din județele Suceava și Neamț va fi organizat vineri, 8 august, la ora 20.00, la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iași. Cei trei artiști ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșan – vor fi acompaniați de Orchestra Metropolitană Iași, sub bagheta dirijorului Marius-Mădălin Munteanu. Va participa și Corul Marii Uniri. Publicul este invitat să
Image Description

19:35

Bacalaureat 2025, sesiunea august. Aproape o mie de candidați din județul Iași susțin examenul

Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat a început luni, 4 august, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În județul Iași, sunt înscriși 999 de candidați la această sesiune de examen. Săptămâna aceasta este dedicată probelor de evaluare a competențelor, urmând ca, de luni, 11 august, să fie organizate probele scrise. Sunt înscriși 999 de candidați din județul Iași, dintre care 686 sunt din promoția
Image Description

19:26

Iustin, olimpicul de 8 ani care a învins o tumoră cerebrală, se întoarce la Iași. Prof.univ.dr. Lucian Eva: „A câștigat olimpiada cu viața și asta este cel mai important”

Copilul de 8 ani care a câștigat „Olimpiada cu Viața” revine la control, la un an după operația care i-a schimbat viața. În august 2024, povestea lui Iustin, un băiat de 7 ani din Brașov, a emoționat o țară întreagă. Diagnosticat cu o tumoră cerebrală de 4 cm, Iustin a venit la Iași pentru a fi operat de prof.univ.dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:09

- Ilfov - Investiții sincronizate în utilități, mobilitate urbană și spații comunitare. Comuna Afumaţi mizează pe proiecte strategice cu impact pe termen lung în economie şi calitatea vieţii

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Comuna Afumați traversează una dintre cele mai dinamice perioade de dezvoltare din ultimele decenii, odată cu lansarea și implementarea unor proiecte ambițioase de infrastructură, servicii publice și facilități pentru comunitate. Investițiile cuprind de la rețele de apă și canalizare extinse și modernizate, până la amenajări urbane, spații pentru sport și agrement, noduri rutiere sigure și utile, toate derulate ­într-un ritm
Image Description

01:54

- Ilfov - Ce plătim mai mult și cine este afectat? Val de scumpiri, după intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Astfel, dacă ne referim la nivelul accizelor pentru mai multe categorii de produse, ca parte a noului pachet fiscal aprobat pentru reducerea deficitului bugetar, românii vor plăti mai mult pentru: carburanți (benzină, motorină): unde acciza a crescut cu 10%; băuturi alcoolice: acciza a crescut tot cu 10%; tutun și produse din tutun prelucrat (inclusiv alternative fără ardere): +3%; băuturi nealcoolice
Image Description

01:04

- Ilfov - La Dragomirești-Vale, muzica a încheiat cu emoţie un eveniment dedicat viitorului copiilor

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Concertul a fost gândit ca o completare firească a competiției, o trecere de la competiție la celebrare, de la efortul fizic la expresia artistică. Publicul nu s-a risipit după premiere, ci a rămas pe stadion, atras de promisiunea unui spectacol cu suflet, construit de copii pentru copii. Organizatorii au mizat pe tineri talentați din comunitate și din structurile educaționale care
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete