Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit săptămâna trecută la scurt timp după ce a început o procedură de transplant de păr în Istanbul, informează The Guardian. Britanicului Martyn Latchman i s-a făcut rău în timpul fazei pregătitoare a procedurii în valoare de aproximativ 1.700 de euro. Reprezentanții clinicii implicate, Dr. Cinik din zona Besikitas a orașului, printre ai cărei foști clienți se numără și fostul fotbalist de la Manchester United, Rio Ferdinand, au declarat că nu se știe încă cauza decesului. Bărbatul a fost transferat într-o secție de terapie intensivă a unui spital din apropiere, dar a murit în aceași zi, au transmis reprezentanții clinicii. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Trupul lui Latchman a fost transportat ulterior în Marea Britanie. Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a transmis: „Sprijinim familia britanicului care a murit în Turcia și suntem în contact cu autoritățile locale.” Potrivit site-ului clinicii, au fost efectuate peste 50.000 de transplanturi reușite. Cei mai cunoscuți clienți ai săi sunt fotbaliștii internaționali. Pe lângă Ferdinand, printre alți foști pacienți se numără finalistul croat Ivan Rakitić, fostul atacant al Franței și al echipei Liverpool, Djibril Cissé, și câștigătorul brazilian al Cupei Mondiale, Rivaldo. Reprezentanții clinicii au precizat că Latchman a mai efectuat o procedură de transplant de păr cu succes vara trecută și că s-a întors anul acesta pentru încă o intervenție.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.