Obsesia lui Trump și cei 338 de candidați la Premiul Nobel pentru Pace în 2025. Care sunt șansele să-i fie acordat președintelui SUA
Inapoi

Obsesia lui Trump și cei 338 de candidați la Premiul Nobel pentru Pace în 2025. Care sunt șansele să-i fie acordat președintelui SUA

Postat pe 03 Aug 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Setea de prestigiu internaţional, rivalitatea cu Barack Obama şi poate un strop de provocare: toate acestea se regăsesc în obsesia lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, scrie AFP. „Este mai mult decât timpul ca Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace”, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, pe 31 iulie, în timpul conferinţei de presă de rutină de la Casa Albă, stârnind reacţii pe jumătate de neîncredere, pe jumătate ironice din partea adversarilor liderului republican. Ea a estimat că, de la revenirea sa la putere, pe 20 ianuarie, preşedintele american a patronat încheierea „unui armistiţiu sau acord de pace pe lună”, dând ca exemple medierea sa între India şi Pakistan, Cambodgia şi Thailanda, Egipt şi Etiopia, Rwanda şi Republica Democratică Congo, Serbia şi Kosovo... Karoline Leavitt a menţionat şi Iranul, unde Trump a ordonat lovituri americane împotriva instalaţiilor nucleare, ca o ilustrare a deciziilor care, în opinia ei, au contribuit la pacea mondială. Ea a trecut sub tăcere, însă, conflictul din Ucraina sau războiul din Gaza, pe care Trump promisese să le oprească rapid şi unde lucrurile, de fapt, s-au înrăutăţit. Menţionarea prestigiosului premiu a devenit, pentru unii lideri străini, un semn de bunăvoinţă diplomatică faţă de un preşedinte american care a dat peste cap ordinea internaţională. Pakistanul, de exemplu, l-a nominalizat pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, la fel ca şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. În timpul unei reuniuni de la începutul lunii iulie, la Casa Albă, o jurnalistă i-a întrebat pe preşedinţii Liberiei, Senegalului, Mauritaniei, Guineei-Bissau şi Gabonului dacă liderul american merită acest premiu. Ascultând răspunsurile în general măgulitoare ale liderilor africani, Trump, încântat, a mărturisit: „Aş putea face asta toată ziua”. Mii, chiar zeci de mii de persoane pot propune un nume Comitetului Nobel: parlamentari şi miniştri, unii profesori universitari, membri ai comitetului însuşi, foşti laureaţi... Nominalizarea trebuie depusă înainte de 31 ianuarie, pentru a fi anunţată în octombrie – anul acesta, pe 10 octombrie. Profesoara de drept Anat Alon-Beck a propus numele preşedintelui american celor cinci personalităţi care compun comitetul, desemnate de Parlamentul norvegian. Ea a declarat pentru AFP că a făcut acest lucru datorită „autorităţii extraordinare” şi „talentului strategic” de care, în opinia ei, a dat el dovadă în „promovarea păcii şi asigurarea eliberării ostaticilor” reţinuţi în Fâşia Gaza. Academiciana, care predă la Case Western Reserve University School of Law, a declarat că a acţionat „în calitate de profesoară de drept, dar şi în calitate de cetăţean americano-israelian”. Trump însuşi aduce regulat în discuţie acest subiect. „Orice aş face, nu voi primi Premiul Nobel”, s-a plâns el în iunie pe reţeaua sa Truth Social. În februarie, în prezenţa lui Benjamin Netanyahu, el a declarat: „Îl merit, dar nu mi-l vor da niciodată”. „Trump are reputaţia de a fi deosebit de pasionat de recompense şi premii, aşa că ar fi încântat de această recunoaştere internaţională”, a comentat pentru AFP Garret Martin, profesor de relaţii internaţionale la American University. „În plus, de când şi-a declarat ambiţiile prezidenţiale în urmă cu zece ani, se prezintă ca marele adversar al lui Barack Obama”, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2009, subliniază expertul. Distincţia acordată fostului preşedinte democrat, la doar nouă luni de la preluarea funcţiei la conducerea Statelor Unite, a stârnit şi continuă să stârnească dezbateri aprinse. „Dacă m-aş fi numit Obama, aş fi primit Premiul Nobel în zece secunde”, a declarat Trump în octombrie 2024, în ultima linie dreaptă a campaniei prezidenţiale. Alţi trei preşedinţi americani au fost onoraţi cu prestigiosul premiu: Theodore Roosevelt, Woodrow Wilson şi Jimmy Carter. Premiul a fost acordat şi în 1973 lui Henry Kissinger. Alegerea fostului secretar de stat, considerat în multe ţări ca fiind întruchiparea brutalităţii şi cinismului diplomatic, a fost, de asemenea, foarte criticată. Lista completă a candidaţilor la Premiul Nobel pentru Pace este confidenţială – cu excepţia anunţurilor individuale ale susţinătorilor lor –, dar numărul acestora este făcut public. În 2025, sunt 338. Unele site-uri de pariuri îl dau pe Trump pe locul al doilea, în spatele Iuliei Navalnîia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi. Citește și: Merită Donald Trump Premiul Nobel pentru Pace? Părerile experților: „E ca și cum ai înscrie o hienă la un concurs canin”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

04:09

Un nou parc și o pădure urbană vor fi amenajate în Iași pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, va amenaja un parc și o pădure urbană pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon. Proiectul vizează crearea unui nou spațiu verde destinat relaxării și îmbunătățirii calității vieții urbane. Potrivit unui comunicat, două parcele mai mici, de 529 mp și 953 mp, situate în
Image Description

03:34

Surprizele de proporții din topul celor mai puternice firme de IT din Iași. Amazon domină, Thagora surprinde, Mambu dă înapoi

Topul celor mai mari 11 firme IT înregistrate în județul Iași, după cifra de afaceri din 2024, conturează o imagine la fel de limpede pe cât e de neliniștitoare. Toate cele 11 companii sunt controlate de acționari străini, iar asta se simte în fiecare decizie: tăieri de personal, profituri care explodează sau pierderi de milioane. În total, aceste firme au rulat afaceri de peste 1,78 miliarde de lei în 2024,
Image Description

03:23

Bursa de la București a închis în creștere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 75,24 milioane de lei (14,82 milioane de euro), scrie Agerpres. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,13%, până la valoarea de 20.162,70 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide
Image Description

03:17

Operații-maraton la „C.I. Parhon”, în timpul furtunilor care au întors țara pe dos. Patru transplanturi de rinichi, cu un organ la un pas de a nu mai putea fi folosit

Furtuna de săptămâna trecută a pus la încercare echipa de transplant de la Parhon, care a efectuat patru operații în patru zile, inclusiv cu un rinichi prelevat din Oradea și adus la limita viabilității la Iași. Prof.univ.dr. Adrian Covic: „Limita maximă este de 24 de ore, iar în acest caz transplantul a fost realizat cu doar 10 minute înainte de expirarea acestui interval.” Echipa de transplant a Spitalului „Dr. C.
Image Description

22:19

Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: Azi încep probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română

Luni încep probele de evaluare a competențelor din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit Agerpres. Astfel, în zilele de 4 și 5 august are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, iar pe 5 august este programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. Pe 6 august vor
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:16

- Constanta - Primăria Eforie anunță licitație pentru servicii veterinare de capturare a câinilor: vezi cât va scoate din conturi

Procedura este una deschisă, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este data de 11 august 2025, ora 23:59. Conform descrierii sumare din SEAP, serviciile contractate vor trebui să acopere operațiunile specifice activității de ecarisaj: capturarea, transportul, cazarea temporară, îngrijirea și, dacă este cazul, eutanasierea câinilor fără stăpân, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Autoritatea contractantă este Consiliul Local Eforie. Contractul nu este împărțit în loturi și nu face obiectul unei
Image Description

09:14

- Neamt - Micii fermieri: 3.000 euro/fermier! Cum poți beneficia anual de acest sprijin fix

Sprijinul pentru micii fermieri 3.000 euro/fermier va deveni realitate în noul exercițiu financiar 2028-2034, conform unei propuneri oficiale a Comisiei Europene. Acesta va fi opțional pentru fermierii eligibili. Comisia Europeană a propus un nou tip de sprijin forfetar pentru micii fermieri, care va intra în vigoare odată cu viitorul exercițiu financiar 2028-2034. Plata anuală nu va depăși 3.000 de euro/fermier și va înlocui sprijinul clasic din cadrul intervențiilor APIA. Aceast
Image Description

09:12

- Dambovita - Undă verde pentru modernizarea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște

Primăria Târgoviște a primit undă verde pentru finanțarea unui proiect major de modernizare și eficientizare energetică a bazinului de înot din cadrul Complexului Turistic de Natație, potrivit unei postări făcute de primarul Cristian Stan. „La începutul acestei săptămâni, am fost informați că proiectul cu titlul ‘Modernizare și Eficientizare Energetică a Bazinului de Înot din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște’ a primit undă verde în vederea finanțării”, a anunțat edilul.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete