Cu doar câţiva ani în urmă, era considerat un reformator liberal la Kremlin. Însă, de la începutul invaziei din Ucraina, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev se distinge prin declaraţiile sale provocatoare, care au sfârşit prin a-l înfuria pe Donald Trump, relatează AFP. Este o modalitate de a rămâne în lumina reflectoarelor, este expresia unei linii dure în cadrul elitei ruse sau este un mijloc prin care Moscova provoacă Occidentul prin declaraţii publice scandaloase în timp ce păstrează canalele diplomatice clasice? - se întreabă AFP, potrivti News.ro. Pe conturile sale de Telegram şi X, fostul şef de stat (2008-2012) şi prim-ministru (2012-2020) a adoptat o atitudine foarte ofensivă după lansarea invaziei ruseşti în Ucraina, la începutul anului 2022. Departe de imaginea sa din trecut de lider reformator şi pasionat de noile tehnologii, Medvedev foloseşte calificative vulgare pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, se amuză pe seama unui presupus declin al europenilor şi, în mod regulat, invocă spectrul unui război nuclear distrugător cu Occidentul. Mesajele sale au, în general, un ecou limitat, pe măsura influenţei sale acum restrânse în Rusia, unde Dmitri Medvedev rămâne vicepreşedinte al Consiliului de Securitate. Dar declaraţiile lui au sfârşit prin a-l irita pe preşedintele Statelor Unite, care, spre deosebire de tonul măsurat folosit faţă de Vladimir Putin, l-a atacat vehement. Escaladarea a luat o turnură spectaculoasă vineri, când Donald Trump a scris pe Truth Social că a „ordonat ca două submarine nucleare să fie poziţionate în zone potrivite, în cazul în care aceste declaraţii „idioate şi de natură să inflameze sunt mai serioase decât par”. El a explicat apoi jurnaliştilor că a reacţionat astfel deoarece fostul lider rus, care va împlini 60 de ani în septembrie, a ameninţat el însuşi cu arma nucleară. După primele schimburi de replici prin intermediul reţelelor sociale, Medvedev l-a criticat dur pe Trump şi a făcut referire la „faimoasa mână moartă”, o aluzie la un sistem automatizat ultrasecret creat de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece pentru a prelua controlul asupra arsenalului nuclear în cazul distrugerii lanţului de comandă. Cu toate acestea, în ultimele luni, el s-a arătat destul de indulgent faţă de republican, salutând dorinţa acestuia de a zgudui ordinea economică mondială prin brutalizarea aliaţilor săi tradiţionali sau modul în care l-a mustrat pe Volodimir Zelenski la Casa Albă. În schimb, Dmitri Medvedev se arată foarte virulent faţă de europeni, acuzându-l pe Friedrich Merz, cancelarul german, că „minte ca Goebbels”, ministrul propagandei din Germania nazistă, şi se bucură de fiecarea dată de dificultăţile „maleficei” preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Născut la Leningrad (azi Sankt Petersburg), la fel ca Vladimir Putin, Medvedev şi-a petrecut întreaga carieră în umbra mentorului său. Dar acest jurist de formaţie, considerat unul dintre liderii aripii „liberale” a putinismului, a fost marginalizat de ascensiunea clanului rival al „silovikilor” (militari şi servicii de securitate). În anii 1990, el a intrat în Comitetul pentru relaţii externe al municipalităţii, condus pe atunci de Putin care l-a luat cu el la Moscova în 1999. Ales şef al statului în 2000, Vladimir Putin l-a numit curând pe Medvedev şef al administraţiei prezidenţiale, apoi, în 2005, viceprim-ministru. Dmitri Medvedev este ales preşedinte în 2008, Putin neputând exercita mai mult de două mandate consecutive. Dar, într-o mişcare descrisă ca o simplă „permutare”, Vladimir Putin devine prim-ministru înainte de a prelua din nou frâiele puterii în 2012. În calitate de preşedinte, Dmitri Medvedev a afişat în 2010 o apropiere de omologul său american Barack Obama şi dorinţa de a relansa relaţiile cu Statele Unite. Iubitor de rock, fan declarat al trupei americane Linkin Park, Medvedev şi-a cultivat atunci o imagine modernă - în timpul unei vizite în Silicon Valley, fondatorul Apple, Steve Jobs, i-a prezentat un iPhone, iar Medvedev şi-a deschis contul de Twitter chiar din sediul companiei. În politica internaţională, această apropiere s-a tradus prin simpla abţinere a Rusiei, în loc de un veto, la votul unei rezoluţii privitoare la Libia în Consiliul de Securitate al ONU în 2011. Această decizie, care a permis NATO să lanseze intervenţia militară ce a dus la răsturnarea lui Gaddafi, a stârnit dezaprobarea lui Vladimir Putin. După revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012, Medvedev a devenit prim-ministru, dar s-a retras treptat, fiind redus la chestiuni tehnice şi atrăgându-şi nemulţumirea ruşilor faţă de dificultăţile economice. În cele din urmă, a fost demis la începutul anului 2020, şi acum există în spaţiul public mai ales prin mesajele sale provocatoare.