Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) marchează o premieră în România, devenind prima instituție de învățământ superior care a format un corp de facilitatori specializați în metoda „Fresca Climatică” – un atelier interactiv, educativ și colaborativ bazat pe datele științifice ale IPCC (Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei). Metoda, inițiată în Franța și extinsă la nivel global în peste 167 de țări, tradusă în 45 de limbi, îmbină o abordare ludică cu rigoarea științifică, oferind participanților o înțelegere aprofundată a cauzelor și efectelor schimbărilor climatice. Atelierul stimulează gândirea critică, conștientizarea și identificarea de soluții locale și globale pentru reducerea emisiilor de carbon. Inițiativa TUIASI vine ca răspuns la nevoia urgentă de educație climatică de calitate și de implicare activă în transformarea campusului într-un spațiu sustenabil. Astfel, 15 reprezentanți ai comunității academice și administrative au participat la un workshop intensiv de două zile, organizat de Asociația Mai bine, sub îndrumarea formatoarelor Anca Gheorghică și Raluca Dumitrescu. La începutul lunii iulie, participanții au explorat în cadrul atelierului legăturile cauză-efect ale schimbărilor climatice, iar în 2 iulie au urmat un training dedicat certificării ca facilitatori. Aceștia au fost instruiți în metodologia de organizare a atelierelor și în tehnici eficiente de facilitare, cu sesiuni simulate pentru a-și dezvolta abilitățile practice. Facilitatorii TUIASI vor susține ateliere atât în cadrul universității – pentru studenți, cadre didactice și personal administrativ – cât și în comunitatea locală. De asemenea, universitatea va fi reprezentată de acest nou corp de facilitatori la „Ter.r.a Puzzle”, eveniment internațional organizat în luna septembrie în cadrul Alianței INGENIUM, ce își propune să fie cel mai mare eveniment global de educație climatică.
Liderii sindicali din mai multe județe și-au exprimat la Iași îngrijorarea față de noile prevederi din Legea 141/2025 privind învățământul preuniversitar. Criticile au vizat în special majorarea normei didactice și impactul acesteia asupra calității educației, echității între cadre didactice și stabilității în sistemul de învățământ. Aceștia și-au exprimat nemulțumirile într-o conferință de presă organizată marți, 29 iulie, la sediul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași. La conferință au
.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a publicat un anunț oficial de participare la o achiziţie pentru furnizarea și instalarea a 1.325 de panouri fotovoltaice, de tehnologie siliciu mono sau poli-cristalin, cu o putere nominală de peste 430 Wp per bucată și eficiență de minimum 19% . Obiectivul achiziției este instalarea sistemului fotovoltaic în patru cămine din campus (T6, T17, T18, T19), pentru a genera energie regenerabilă destinată autoconsumului.
.
Anul acesta, 115 elevi din diaspora, 114 din Republica Moldova și 1 din Italia, au fost repartizați la licee din județul Iași, în cadrul locurilor destinate românilor de pretutindeni. Dintre aceștia, 74 vor începe cursurile în clasa a IX-a, iar 41 în clasa a X-a, beneficiind de școlarizare gratuită și bursă lunară, începând cu anul școlar 2025-2026. Aceștia reprezintă aproape un sfert dintr-un total de 452 de tineri din diaspora
.
Începând din toamnă, 34 de unități de învățământ din județul Iași ar putea fi comasate și trecute în subordinea altor școli, conform noilor prevederi ale Legii 141/2025, cunoscută și sub numele de „Legea Bolojan”. Potrivit actului normativ, unitățile care nu întrunesc un efectiv minim de elevi/preșcolari/antepreșcolari nu vor mai avea personalitate juridică, urmând să fie reorganizate ca structuri arondate altor unități mai mari. O unitate de învățământ fără personalitate juridică
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.