
Diplomele și certificatele emise în România vor indica, de acum înainte, nivelul de calificare, în scopul simplificării recunoașterii acestora în alte state ale Uniunii Europene. Potrivit site-ului ziaruldeiasi.ro, această măsură va reduce birocrația pentru persoanele care doresc să lucreze în alte țări din UE, evitând necesitatea unor proceduri de echivalare.
Update cu 4 luni în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Simona Stan

Diplomele și certificatele emise în România vor indica, de acum înainte, nivelul de calificare, în scopul simplificării recunoașterii acestora în alte state ale Uniunii Europene. Potrivit site-ului ziaruldeiasi.ro, această măsură va reduce birocrația pentru persoanele care doresc să lucreze în alte țări din UE, evitând necesitatea unor proceduri de echivalare.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat recent că o Hotărâre de Guvern adoptată săptămâna trecută prevede această schimbare. El menționează că diplomele și certificatele vor fi acum conforme cu standardele europene, reflectând clar nivelul de calificare. Acest pas face parte din eforturile autorităților române de a alinia sistemul educational național cu politicile Uniunii Europene referitoare la "union of skills" - uniunea competentelor, a abilitatilor, noteaza sursa citată.
Inițiativa urmărește să asigure o mai bună recunoaștere a studiilor efectuate în România și să faciliteze mobilitatea pe piața muncii din Europa. De asemenea, această măsură răspunde angajamentului autorităților de a crea un sistem educațional mai transparent și mai compatibil cu cerințele europene.