VIDEO. „Undă verde” pentru ca lucrările la stadion să înceapă pe banii CJT. Proiectul, în consultare publică la minister
Inapoi

VIDEO. „Undă verde” pentru ca lucrările la stadion să înceapă pe banii CJT. Proiectul, în consultare publică la minister

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Ministerul Dezvoltării a publicat vineri proiectului ordonanței pentru „modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice”. Printre altele, actul normativ va hotărî și soarta stadioanelor construite în țară pe bani de la bugetul de stat. „Stadioanele se pot realiza numai cu participarea autorităților locale la finanțarea acestora, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 20% din valoarea lucrărilor. Lucrările începute continuă, dar noi lucrări nu vor începe până în 1 iulie anul viitor, decât dacă se finanțează din cuantumul contribuției proprii”, se arată într-un comunicat al ministerului referitor la proiect. Reacționând la vestea că proiectul pentru ordonanță a ajuns în faza de dezbatere, Alfred Simonis, președintele CJT, amintește de „luptele” din ultima perioadă. „Asta demonstrează că toate luptele pe care le-am dus în ultimele zile nu au fost în zadar. Știu că informațiile apărute în spațiul public în ultima perioadă au creat o stare de neliniște în rândul tuturor și este de înțeles, pentru că acest proiect e unul la care visăm de mult. Dar am insistat, am prezentat situația reală și, până la urmă, rațiunea a învins. Dar, pentru că mereu există un dar, mi-aș fi dorit ca această luptă pentru Dan Păltinișanu să nu o fi dus singur. Acum, însă, e mai puțin important pentru că vestea bună este că Poli va avea casă nouă”, a transmis președintele CJT. ; Vă amintim, Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri proiectul prin care își asumă să finanțeze 20% din investiție, adică proiectarea și aproximativ primul an de lucrări. Momentan, licitația pentru desemnarea constructorului este contestată, astfel că, potrivit calculelor lui Simonis (contract semnat în noiembrie, proiectare până în aprilie 2026 și un an de lucrări), finanțarea CJT v
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cod roșu de caniculă în weekend: ANM avertizează că vârful de temperatură nu a fost atins

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare în care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot ajunge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că săptămâna viitoare va fi chiar mai caldă, iar codul roșu ar putea fi prelungit până la începutul săptămânii, fiind așteptat un vârf de căldură în zilele de luni, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

19:14

Amical: AC Milan a dispus de FC Liverpool, scor 4-2, într-un meci disputat la Hong Kong

Echipa italiană AC Milan a învins sâmbătă, scor 4-2, campioana Angliei, formaţia FC Liverpool, într-un meci amical disputat la Hong Kong, scrie news.ro. În prima repriză scorul a fost egal, 1-1. Rafael Leao a deschis tabela în minutul 10, din pasa lui Pulisic, în timp ce englezii au egakat prin Szoboszlai, în minutul 28. La pauză, antrenorul „cormoranilor”, Arne Slot a efectuat nouă modificări în formaţia de start, iar italienii
Image Description

18:53

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Grand Prix-ul Belgiei

Pilotul olandez al Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, sâmbătă, cursa sprint de la Spa-Francorchamps, de la Marele Premiu al Belgiei, scrie news.ro. Campionul mondial a terminat în faţa piloţilor de la McLaren, Oscar Piastri şi Lando Norris. Monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a ocupat locul 4, iar pe cinci s-a clasat Esteban Ocon (Haas). Marele Premiu al Belgiei, runda 13 a Campionatului Mondial F1, are loc duminică, de la ora
Image Description

16:33

Wrexham, clubul patronat de actorii Ryan Reynolds şi Rob McElhenney, vrea să-l achiziţioneze pe Christian Eriksen

Wrexham l-a abordat pe Christian Eriksen în cea mai ambiţioasă ofertă de transfer de până acum a clubului condus de actorii de la Hollywood, Ryan Reynolds şi Rob McElhenney, informează AFP, preluat de news.ro. Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani este fără club după ce contractul său cu Manchester United a expirat la sfârşitul sezonului 2024-25. Iar Wrexham doreşte să adauge experienţa internaţionalului danez cu 144 de selecţii în
Image Description

16:29

Zeci de elevi cu medii bune au ratat admiterea la liceu în Iași. 142 de absolvenți au rămas nerepartizați, deși unii au avut medii peste 8,00

După publicarea rezultatelor repartizării computerizate pentru admiterea la liceu, județul Iași are 142 de absolvenți de clasa a VIII-a care au rămas nerepartizați, în ciuda faptului că unii dintre ei au obținut medii peste 8,00 la Evaluarea Națională 2025. Motivul: neatenție a părinților la completarea listelor sau informare deficitară din partea oficialilor școlii. Șase elevi cu medii peste 8,00, care ar fi putut fi admiși în unități de învățământ precum
Image Description

11:08

EXCLUSIV Politehnica a adus un stoper din cupele europene! Patru plecări din Copou înaintea amicalului de mâine

Politehnica Iași a rezolvat una dintre problemele stringente ale lotului, apărută după accidentarea ghanezului Mohammed Umar. Poli a achiziționat un alt stoper, alesul fiind un spaniol, Carlos Inglada Crabbe. Născut pe 10 octombrie 1998, la Castellon, Inglada vine de la vicecampioana Andorrei, Altetic Club d Escaldes. Fotbalistul amintit a prins în acest an 14 meciuri de campionat (deși e fundaș, a dat și trei goluri) și trei de Cupă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:02

- Olt - Calendar ortodox 27 iulie 2025 – CRUCE ROȘIE. Azi e pomenit sfântul care tămăduia bolnavii și care e considerat ocrotitorul medicilor

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon este praznuit pe 27 iulie. Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna „cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La
Image Description

00:39

- Olt - Alerte de căldură extremă, inclusiv COD ROȘU, și azi, în jumătate de țară. Temperaturi ridicate și în Olt

Va fi Cod Roșu de caniculă și azi, în mai multe județe din partea sudică a României. În același timp, aunt emise alerte de Cod Portocaliu și Cod Galben de căldură în zeci de județe. Oltul se numără printre zonele vizate de meteorologi. Avertizările meteo sunt valabile până mâine dimineață, la ora 10.00. Iată informațiile transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM): AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD ROȘU Interval de valabilitate: 27
Image Description

00:34

- Olt - Prețurile la benzină și motorină vor crește cu 50 de bani per litru de la 1 august, avertizează specialiștii. Mărirea TVA îi nemulțumește pe șoferi

Prețurile la benzină și motorină vor fi semnificativ mai mari de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a noilor taxe și accize, care vor putea determina o creștere de până la 50 de bani per litru. Un plin va costa cu zeci de lei mai mult, însă impactul se va resimți în întreaga economie. Începând cu 1 august, românii vor plăti mai mult pentru fiecare litru de benzină
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete