Înapoi
IGSU avertizează asupra gerului și riscurilor asociate temperaturilor foarte scăzute
Actualitate

IGSU avertizează asupra gerului și riscurilor asociate temperaturilor foarte scăzute

Postat 4 ore în urmă

Update 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Întreaga țară este sub cod galben din cauza unor temperaturi extreme, care vor fi, în general, cuprinse între -19 și -9 grade Celsius. IGSU subliniază importanța folosirii responsabile a surselor de încălzire și atrage atenția asupra siguranței în trafic și protecției animalelor, potrivit unui comunicat transmis recent.

👉Riscuri și recomandări privind folosirea surselor de încălzire și protecția animalelor

Reprezentanții IGSU avertizează că folosirea necorespunzătoare sau improvizată a surselor de încălzire poate genera riscuri majore, inclusiv incendii grave. Ei îi recomandă populației să supravegheze atent focurile și să evite lăsarea lor nesupravegheată pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.

În plus, autoritățile transmit că gerul afectează și animalele expuse la frig, îndemnând la asigurarea unor adăposturi bine izolate, ferite de vânt și umezeală. „Gerul nu le ocolește, iar un adăpost bine izolat, ferit de vânt și umezeală, le poate oferi protecția de care au nevoie”, notează reprezentanții IGSU.

👉Precauții și recomandări pentru siguranța în trafic pe timp de ger

Vremea rece determină scăderea aderenței carosabilului și încetinirea reacțiilor șoferilor, fapt care crește riscul accidentelor. Din acest motiv, IGSU recomandă ca deplasările să fie făcute doar dacă sunt absolut necesare, cu o viteză adaptată condițiilor și cu păstrarea unei distanțe mari față de alte vehicule.

Totodată, este esențială folosirea autovehiculelor echipate corespunzător pentru sezonul rece, pentru a asigura un plus de siguranță pe drum. Autoritățile îndemnă cetățenii să respecte aceste măsuri preventive pentru a diminua riscul producerii unor incidente în perioada gerului intens.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cod roșu de caniculă în weekend: ANM avertizează că vârful de temperatură nu a fost atins

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare în care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot ajunge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că săptămâna viitoare va fi chiar mai caldă, iar codul roșu ar putea fi prelungit până la începutul săptămânii, fiind așteptat un vârf de căldură în zilele de luni, marți și miercuri.

Acasa Recente Radio Județe