A murit Prof. Univ. Dr. Marius Teodorescu, personalitate marcantă a chirurgiei timișorene
Inapoi

A murit Prof. Univ. Dr. Marius Teodorescu, personalitate marcantă a chirurgiei timișorene

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Considerat un simbol al medicinii timișorene și unul dintre promotorii chirurgiei laparoscopice în vestul țării, profesorul Teodorescu a condus timp de aproape două decenii Clinica I Chirurgie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, pe care a preluat-o în 1995. Sub îndrumarea sa, unitatea medicală și-a consolidat prestigiul, devenind un reper național în formarea viitorilor chirurgi. A coordonat numeroase doctorate, a publicat articole de specialitate și a contribuit la dezvoltarea tehnicilor minim invazive în chirurgia românească. Era cunoscut atât pentru exigența profesională, cât și pentru sprijinul acordat tinerilor medici, fiind mentor pentru zeci de generații de studenți și rezidenți. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a transmis condoleanțe familiei, subliniind că „profesorul Marius Teodorescu a fost un model de profesionalism și un formator de caractere în rândul chirurgilor români.” „Cu profundă durere în suflet anunțăm trecerea în eternitate a Prof. univ. dr. Marius Teodorescu. Ne-a părăsit un simbol al excelenței medicale timișorene, un vizionar care a adus chirurgia laparoscopică la rang de artă, un formator de școală medicală și un sprijin real pentru zeci de generații de tineri medici. Tristețea este cu atât mai mare cu cât plecarea sa lasă în urmă un gol imens – în inimile colegilor, ale foștilor studenți și ale tuturor celor care au avut onoarea de a-l cunoaște. Spitalul nostru este astăzi mai sărac. Am pierdut un om important. Un om bun. Un om care a știut să transforme suferința în speranță și știința în vindecare. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, au transmis reprezentanții Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Retras din activitatea universitară și medicală de peste un deceniu, profesorul Teodorescu a rămas pâ
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cod roșu de caniculă în weekend: ANM avertizează că vârful de temperatură nu a fost atins

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare în care informează că o mare parte a României va fi sub cod roșu de caniculă în acest weekend, cu temperaturi ce pot ajunge până la 42 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că săptămâna viitoare va fi chiar mai caldă, iar codul roșu ar putea fi prelungit până la începutul săptămânii, fiind așteptat un vârf de căldură în zilele de luni, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din iasi

-
-

15:02

Schimbare majoră pentru Pilonul II de pensii: doar un sfert din bani se vor putea retrage odată, restul vor veni lunar

Cei peste 8,3 milioane de români care au pensii private obligatorii (Pilonul II) nu vor mai putea încasa întreaga sumă acumulată într-o singură tranșă la pensionare. Conform unui proiect de lege aflat pe agenda Guvernului, plata integrală va fi posibilă doar în anumite cazuri, iar regula generală va limita retragerea inițială la cel mult 25% din bani, restul urmând să fie virați lunar, pe toată durata vieții, conform unui proiect
Image Description

13:44

Mai multe spitale din Iași fac angajări în perioada următoare. Vezi ce posturi sunt scoase la concurs

Mai multe instituții medicale din județul Iași organizează în luna august 2025 concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, oferind oportunități de angajare în domenii precum medicina legală, administrație sanitară și tehnică dentară. Institutul de Medicină Legală Iași organizează concurs pentru un post cu normă întreagă (6h/zi), pe perioadă nedeterminată, de autopsier debutant, în cadrul Laboratorului Prosectură și Medicină Clinică Legală II. Candidații trebuie să aibă cursul de autopsier finalizat. Înscrierile
Image Description

10:53

Victorie clară a Craiovei cu Trnava (3-0). Cu ce formație s-a chinuit echipa lui Becali

Echipa Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea slovacă Spartak Trnava, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League, scrie news.ro. Slovacii au început mai bine la Craiova şi Duris a ratat de două ori în minutele 4 şi 7, faze la care s-a remarcat portarul Isenko. Erik Daniel a trimis pe lângă poarta goală, în minutul 23, apoi Azango a trimis
Image Description

10:06

Coadă mare la băile căminelor universității: 11 firme vor să modernizeze spațiile UAIC Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a lansat o licitație consistentă pentru modernizarea băilor din cinci cămine studențești, iar rezultatul a fost o competiție acerbă: un număr record de 11 firme s-au înscris pentru a câștiga contractele. Valoarea totală estimată a lucrărilor depășește 4,6 milioane de lei fără TVA. Licitația a fost lansată în data de 15 iulie 2025, printr-o procedură simplificată pe platforma SEAP, și vizează reabilitarea băilor
Image Description

10:02

Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de joi

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de joi, cu o valoare a schimburilor de 85,71 milioane de lei (16,89 milioane de euro), scrie Agerpres. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,58%, până la 20.814,90 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:19

- Bucuresti - Lewandowski (FC Barcelona), indisponibil pentru Trofeul Joan Gamper

Atacantul polonez Robert Lewandowski este accidentat şi nu va putea evolua pentru FC Barcelona în Trofeul Joan Gamper, tradiţionalul meci pe care echipa spaniolă îl dispută în faţa propriilor suporteri înaintea startului noului sezon, informează EFE. Clubul catalan a anunţat vineri că Lewandowski a acuzat probleme la bicepsul femural al piciorului stâng, iar echipa medicală […]
Image Description

15:17

- Maramures - Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare demarează ciclul V al Școlii Mamei

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare așteaptă cu drag toate persoanele interesate – viitoare mămici, tătici, bunici sau aparținători – să participe la Școala Mamei, un program gratuit de educație medicală și sprijin pentru perioada sarcinii și a primelor luni de viață ale bebelușului. Cursurile sunt susținute de specialiști ai spitalului, într-un mediu cald și deschis. Cursurile au loc în sala de ședințe, la parter. Calendarul întâlnirilor:
Image Description

15:16

- Neamt - Minor fără permis, a furat maşina tatălui şi a comis un accident

Un adolescent de 13 ani i-a furat maşina tatălui şi a comis un accident rutier. „La data de 7 august a.c., în jurul orei 21:00, au fost sesizați cu privire la faptul că, un autoturism a fost avariat de către un alt autoturism, în timp ce se afla parcat pe Aleea Liliacului, din municipiul Roman. Ulterior, în jurul orei 23:00, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roman,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
iasi WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul iasi
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete