Patru cadre didactice de la Școala Profesională Nr. 41 din Iași au participat, în perioada 21-26 iulie, la cursul Erasmus+ „Art and Nature – A Sustainable Approach for All Teachers”, desfășurat la Roma. Proiectul, organizat de Teacher Academy, a reunit profesori din mai multe țări europene, printre care Irlanda, Germania, Republica Cehă, Grecia, Spania și România, într-un cadru internațional de învățare și schimb de experiență. Veronica Gabriela Gafencu, Gabriela Grigoraș, Ramona Alina Gheorghiță și Anca Diana Constantinescu sunt cele patru cadre didactice care au reprezentat unitatea de învățământ din Iași la acest eveniment. Aceștia au participat la programul Erasmus+ axat pe formarea profesională în domeniul educației adulților, cu accent pe integrarea principiilor dezvoltării durabile în procesul educațional. Cursul a pus accent pe conexiunea dintre artă, natură și educația pentru mediu, oferind participanților metode creative și interdisciplinare de predare. Activitățile au inclus învățare experiențială, schimb de bune practici și ateliere menite să dezvolte noi competențe didactice orientate spre sustenabilitate și incluziune. „Participarea la acest curs contribuie semnificativ la consolidarea dimensiunii europene a educației în cadrul Școlii Profesionale Nr. 41 Iași și va avea un impact pozitiv asupra calității actului educațional. Cunoștințele și competențele dobândite vor fi valorificate prin implementarea de activități inovatoare și sustenabile la nivelul instituției, în beneficiul elevilor și al comunității educaționale”, a transmis conducerea școlii.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a arătat, la o întâlnire între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai principalelor organizaţii studenţeşti, ca universităţile trebuie să îşi păstreze libertatea de a oferi burse studenţilor din venituri proprii, unde îşi permit, indiferent de forma de studiu. El a transmis că, în condiţiile constrângerilor legale în vigoare, această flexibilitate nu este aplicabilă şi pentru fondurile la dispoziţia ministerului, potrivit News.ro. Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă,
.
Modificări majore pe plan financiar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, care nu sunt pe placul tuturor angajaților. Conform deciziei la nivel central, crește norma didactică pentru cadrele didactice: profesorii și conferențiarii, spre exemplu, vor susține încă 3 ore în plus pe săptămână. Dacă dascălii muncesc mai mult, personalul auxiliar va avea salariile ajustate: secretarele, laboranții, administratorii financiari etc. rămân fără un spor care le aducea până la 800 de lei
.
Numărul copiilor din comuna Valea Lupului crește într-un ritm atât de accelerat încât, anual, școala ar avea nevoie de un nou corp de clădire pentru a putea asigura spațiile necesare procesului educațional. Dacă anul acesta au absolvit patru clase de a IV-a, din toamnă vor începe nu mai puțin de zece clase pregătitoare. În prezent sunt în construcție trei corpuri noi de școală, dintre care unul va fi dat în
.
Proiectul Erasmus+ „Participative debate & green paint – murals of ENGAGE+” (#muralsofENGAGE+) s-a încheiat cu succes după 18 luni de activități educaționale și artistice, în care peste 200 de tineri din România și Bulgaria au învățat să își exprime ideile prin dezbatere civică și picturi murale. Proiectul a demonstrat că arta urbană și educația non-formală pot deveni mijloace eficiente de formare a conștiinței ecologice și democratice în rândul tinerei generații.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.